Toamnă de Decembrie Plouă, picură încet, încet ca un vers lin de poet Parcul cu cele 44 de bănci Pe care zilnic le număr E pustiu... Nu se aud glasurile copiilor Nici ale colindătorilor câteodată trece grăbit Un trecător... Miniștri au emigrat spre fotoliile lor prospere iar oamenii obișnuiți se pregătesc să sărbătorească venirea pe lume a fiului lui Dumnezeu !
joi, 26 decembrie 2024
duminică, 22 decembrie 2024
A DOUA EXECUȚIE A CEUȘEȘTILOR
(o amintire)
...Era prin vara anului 1995 când Iurie Darie m-a invitat să merg cu el la cazarma din Târgoviște să asist la o filmare la pelicula Punctul
Zero, regizată de Sergiu Nicolaescu unde se va filma cu doi actori amatori,
care semănau vag cu Ceaușești,, celebra execuție din 1989 filmată atunci pe
viu/. Iurie Darie îl interpreta pe generalul Victor Atanasie Stănculescu. Stam
ascuns într-un colț și eram numai ochi și urechi și bineînțeles înregistram
audio. Regizorul dădea ultimele indicații.
- Aduceți monitorul și introduceți caseta autentică filată atunci, în
1989. Vreau să văd ce fac după ce aud gloanțele care, bineînțeles vor
oarbe...S-a băgat caseta, vă vedeți personajele ? Beliți bine ochii la ce s-a
întâmplat că așa trebuie să faceți și voi, e obligatoriu, exact. Uitați-vă cum
cad jos când se pornește focul și cum va trebui să faceți și voi, nu e prea
greu. Acum eu o să zic foc și când veți auzi sunetul gloanțelor care vin spre
voi, care nu sunt adevărate, veți auzi doar sunetul gloanțelor care vin spre
voi, veți cădea în genunchi, Ceaușescu primul după aia... ea. Ceaușescu într-o
parte...am spus ea nu el...în partea ailaltă el...Ia să vă cum veți face.
Dați-mi un automat. Lasă că știu unde e cocoșul, doar am făcut armata...atenție
la mine că trag: foc!
Imediat s-a auzit sunetul glonțului de manevră și cei doi interpreți ai
Ceaușeștilor au căzut în genunchi...destul caraghios.! –
Aoleu, dar ăștia nu au talent deloc, a exclamat
regizorul. Nu știu ce o să facem cu ei....Vă rog să repetați cu ei...că
eu nu mai am răbdare...
Lângă mine stătea un plutoner care comenta cu glas încet ce vedea._
- Nu adevărat, tot ce se filmează eu o minciună. Nu s-a întâmplat așa …
– Dar cum?
- Păi, în timp ce un plutoner făcea instrucție cu plutonul de execuție
un căpitan de pe margine , de aici din cazarmă a smuls automatul din mâinile
unui soldat din margine și a tras în ei cu foc continuu. Și atunci, Doamne,
Dumnezeule s-a dezlănțuit un infern. Toți din cazarmă care aveau armă în dotare
au tras de peste tot. Unii de la ferestrele de sus, alții de pe unde erau cu o
armă simplă sau pistol, cu automat, au tras cu sete, cu ură pentu tot ce se
întâmplase, pentru toată viața grea pe care o duseseră, pentru rudele lor care
au făcut închisoare, pentru cei care au murit la canal…și maestul ăsta care filmează
care nu vrea să înțeleagă cum a fost de fapt. I-am spus dar nu vrea să mă
asculte…
Între timp Sergiu
Nicolaescu a plecat, fiind chemat la
Senat iar eu cu Iurie Darie, după ce am dat ocol zidului care cu ani în urmă
fusese stropit cu sângele celor doi Ceaușeșiti am pornit cu Dacia lui Iura spre
București…bulversați și cu greu stăpâninu-ne sentimentele și comentariile.
Am văzut filmul la premieră la Patria, film care a fost catalogat în
unanimitae de critică neverosimil, aberanrant… un Kitch ordinar! Episodul execuției era hilar! (Fragmente
din cartea mea (Culise -Jurnal:1900-2000), apărută anul acesta la
editura Elikon )
miercuri, 17 aprilie 2024
marți, 19 martie 2024
Iurie
Darie – un artist polivalent
Cine
nu-l știe pe Iurie Darie? Talentat, frumos, carismatic, inteligent toate aceste
daruri dumnezeiești au făcut din el o personalitate artistică de netăgăduit.
Dar dacă majoritatea ne amintim de Iura fie de pe scena de teatru, fie din
numeroasele filme în care a jucat, puțin știu că el mai avea un talent... acela
de desenator. Actrița Anca Pandrea, cea care i-a fost alături până în ultima
clipă, se ocupă de memoria lui. Astfel că la 14 martie, când Iura ar fi
împlinit 95 de ani, Teatrul de Comedie a vernisat expoziția de grafică și
ilustrație de carte „Lumea mea”. Timp de o lună cei care l-au iubit pe artist pot
păși în universul lumilor lui. Cele peste 100 de desene expuse ne fac să ne
imaginăm lumi posibile.
Lumea care i-a admirat talentul actoricesc, glasul,
zâmbetul a fost prezentă la emoționantul eveniment, pentru că dincolo de
frumusețea desenelor lui, spiritul lui Iura era acolo, în foaierul teatrului,
unde aproape 40 de ani și-a desfășurat activitatea.
Și dacă filmele au rămas o mărturie nemuritoare – mai
ales Alo, ați greșit numărul!, Pe răspunderea mea, S-a furat o bombă,
Răutăciosul adolescent, Muschetarul român –, nenumăratele roluri din piesele
de teatru au rămas în memoria generațiilor mai în vârstă (Umbra, Troilus și
Cresida, Nic-Nic, O noapte furtunoasă, Alcor și Mona, Plicul, Don Juan,
Pețitoarea, Există nervi, Procesul, Colivia nebunelor).
Visa să aibă un atelier unde să deseneze nestingherit,
dar n-a mai apucat să-și împlinească
dorința.
După evenimentele din Decembrie 1989, i-am fost
partener într-unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte: crearea unui teatru
particular. Iura, Anca Pandrea, Radu Iftimovici și eu am înființat un teatru
particular: Teatrul Incomod. A fost o nebunie frumoasă de care
îmi voi aminti cu bucurie cât voi mai fi pe acest pământ. Iura a fost un
minunat coleg de scenă și un prieten rar.
Felicitări
Ancăi Pandrea, Iura a fost un minunat coleg de scenă și un prieten rar.
Felicitări Teatrului de Comedie pentru că știu să țină
vie memoria unui artist de talia lui Iurie Darie.
Fie-i
memoria binecuvântata!
17.03
2023
vineri, 26 ianuarie 2024
Teatrul
de Comedie
O
aniversare confiscată!
Aseară, 5 ianuarie 2024,
Teatrul de Comedie a împlinit frumoasa vârstă de 63 de ani. Ca de fiecare dată,
își aniversează ziua de naștere. Am fost prezent la mai toate aceste aniversări
și mereu m-am simțit minunat printre colegii mei de breaslă.
Nu credeam că la 33 de ani de
la revoluția din ᾽89 voi asista la un spectacol un iz ceaușist. Peste 25 de
actori ai teatrului erau pe scenă și scandau înflăcărați, ca în vremurile de
tristă amintire ale Împușcatului, numele directorului (care nu mai este):
George Mihăiță! Spun lucrul acesta pentru că George Mihăiță chiar nu mai este
directorul Teatrului de Comedie. Teatrul are un interimar, pe Victor Coman,
fost locotenent în Securitatea dinainte de 1989 (potrivit CNSAS), fost director
la T. Metropolis, fost director la Circ, fost director adjunct la Teatrul de
Comedie... și multe alte funcții pe care „omul zilei” le-a deținut, nu pentru
că ar fi vreo lumină în arta teatrală, ci pentru că a fost securist. Și ca
orice securist care se respectă, trebuia să „poarte” o funcție... Halal se ne
fie! Halal să-ți fie, Mihăiță, dacă ți-ai ales adjunct un securist și nu un om
adevărat de teatru!
Și acum, să vă povestesc cum
s-au sărbătorit cei 63 de ani de la ființarea Teatrului de Comedie. Dar ce spun
al teatrului, că n-a fost așa, așa am crezut eu că o să fie: Sărbătoarea
Teatrului. Ce să vezi, acolo era sărbătoarea lui George Mihăiță și ai celor 20
de ani de directorat. Ce mai încolo și încoace, Teatrul de Comedie nu există
decât de 20 de ani, mai precis de când a fost numit Mihăiță la direcție. Ce
Beligan, care Beligan, ce Ion Lucian sau Mircea Șeptilici, ce Sanda Toma sau
Lucian Giurchescu, care Iarina Demian sau Dan Nemțeanu, ce Vasilica Tastaman
sau Iurie Darie, care Ion Popescu-Udriște sau Valentin Plătăreanu, care Mihai
Pălădescu sau Cornel Vulpe, Care Amza Pellea sau Dem Savu, ce Titică Rucăreanu
sau Ștefan Tapalagă, și care Nineta Gusti, Nicolae Gărdescu, Florin
Scărlătescu, David Esrig și de ce nu Gheorghe Dinică și Marinuș Moraru... Cine
sunt ăștia? Lăsați-ne, domnilor, în pace cu relicvele astea!
Miiihăăăiiiiițțțțțăăăăăă! Mihăiță! Mihăiță! Așa era scandat numele lui... pe
scena Teatrului de Comedie. N-a fost aniversare, a fost o confiscare.
A fost o tragicomedie la
Teatrul de Comedie. A fost ceva de-a râsul-plânsul... Probabil că cei care nu
mai sunt printre noi s-au bucurat că nu asistă la un asemenea bâlci. Numele lor
nu mai valorează nimic pentru generațiile de acum. Doar Mihăiță înseamnă
ceva... Mhăăăiițăăăă! Îmi răsună în creier numele scandat al fostului meu coleg
de scenă. M-a întors povestea asta în vremurile de care crezusem că am scăpat
și de care îmi amintesc uneori cu spaimă. De cumplitele vizionări, de frica de
securitate, de frica de frig, de mila față de spectatorii care stăteau cu
paltoanele pe ei în sala neîncălzită, de frica de delațiuni și de frica de a nu
fi trimiși să recităm poezii cu „Geniul Carpatin” și „mult iubita poporului”.
Seara aceasta mi-a reamintit de aplaudacii de serviciu ai tristelor timpuri pe
care le-am trăit mulți dintre noi... Strigătele tinerilor actori ai Teatrului
de Comedie și felul în care era scandat numele lui George Mihăiță m-au
înfricoșat. Oare cultul personalității a reînviat?
Cine a avut proasta inspirație
să facă un astfel de scenariu? Cum a permis George Mihăiță așa ceva? Îmi e greu
să cred că el nu a știut de desfășurarea acestui eveniment. Un artist talentat
ca el nu avea nevoie de atâta lingușire și obediență. Cui a folosit această
rușinoasă înscenare?! Și cine este autorul acestui mizerabil scenariu, care îmi
dă senzația că Ceaușescu n-a murit? Cum s-a lăsat păcălit George Mihăiță să dea
girul unui spectacol de tip ceaușist?
Candid Stoica
6 ianuarie 2024
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
