Editura Zip si Candid Stoica va invita Luni 26 Noembrie ora 17

In foaerul Teatrului de Comedie la lansarea volumului: Gînduri despre Sara de Candid Stoica.

Invitati:

Iolanda Malamen
Dinu Grigorescu
C. Turturică
Ştefan Dorgoşan
Kuki Bolevlavski
Florentin Popescu

Vor citi actorii:

Magda Popovici
Florentina Tănase.
Aurora Leonte

Partea doua a programului…
Prezentarea câtorva scenete umoristice de C. Turturica care fac parte din ciclul: “Se poate teatru scurt şi fără vulgaritati”_
Lectura textelor va fi făcută de autor şi de Candid Stoica.

Intrarea liberă, bufet asortat, ieşirea la cerere…
Vă aşteptăm cu plăcere

Priveghi la un mare artist

Ne-a părăsit un mare artist cu un chip fermecător care ne-a făcut fericiţi de multe ori în tinereţe…Omul, artistul, actorul, pictorul, designerul, care a apărut, în ultimul timp în niște fotografii hulite de majoritatea oamenilor este totuși un om care a muncit o viață întreagă și a încântat sufletele multora dintre noi cu filmele sale…le-am adunat aici ca să nu-l uităm.

Deși n-a avut aptitudini muzicale și niciodată n-a cântat la vreun înstrument a fost solicitat în 1953 să-i sufle din goarnă pe Nepoții Gornistului și drept rezultat în anul următor, ”nepoții” l-au anunțat că Răsare Soarele, care Soare răsărind doar pentru unii, s-a dat Alarmă în Munți. Dar nu s-a speriat și a telefonat la Directorul Nostru spunându-i răspicat: Alo, ați greșit numărul, la alarmă a participat doar Băieții Noștri de la Post Restant, declar asta Pe răspunderea mea. Presimțind însă că se va afla că S-a furat o bombă și-a zis că dacă e bombă, bombă să fie…și a luat-o pe Lica Dej și-a plecat cu ea la Cannes și întradevăr bombă a fost, deși unii cârcotași au susținut că ea l-ar fi luat pe el…Când s-a întors a fost considerat ”înapoiat” și trimis la O vacanță la Mare să facă obligatoriu Dragoste la Zero grade cu Forentina Mosora care i-a dat papucii și la trimis acasă în Calea Victoriei, unde de fapt locuia. Șoptindui-se că se pregătește Procesul Alb, la sfatul lui Gopo, a îmbrăcat haina lui Faust XX și a coborât în Subteranul unde a întâlnit-o pe Irina Petrescu de care s-a rugat: ”Mai lasă-mă un minut, mai lasă-mă o secundă, mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip, mai lasă-mă o briză, o undă”…dar ea i-a spus clar că nu se încurcă cu Răutăciosul adolescent de vreme ce îl iubește pe Ogășanu… Revenund la suprafață, a intrat în Alerta și în lipsă de altceva a acceptat să umble cu Caragiu, Puiu Călinescu și alți comici De la munte la mare cu Brigada diverse intră în acțiune. Dar dându-și repede seama că toate-s Mofturi 1900, a declarat textual: Atunci i-am condamnat pe toți la moarte, bineînțeles în contumacie, realizând întradevăr că totul nu-i decât un foc de paie al marelui mistificator Titus Popovici, prin stiloul căruia istoria României începuse să curgă direct din directivele C. C. ale partidului unic. Și atunci neavând de ales i-a racolat pe Frații Jderi, pe unul Ciprian Porumbescu, pe altul care-și zicea Cantemir și a dat, sub conducerea lui Ștefan cel Mare, lupta care s-a numit, mult mai târziu, de la Vaslui 1474.
Între timp, s-a gândit că un urmaș nu i-ar strica și având argument Buzduganul cu trei peceți, deghizându-se în Mușchetarul Român în Ultima noapte a singurătății a rezolvat și problema succesiuni, ulterior născându-se fiul său, Ducu, iar el a putut pleca să lupte Pentru Patrie în Războiul pentru Independență. Dar Dragonul Dulea îi pregătea lui și altora, Cianură și picătură de ploaie și atunci a fost obligat să folosească Ringul ca să-și ia Revanșa că după Drumul Oaselor ajunsese Galax, omul păpușă. În situația asta a făcut un Viraj Periculos la nemți, potrivit dictonului: ”Fie pâinea cât de rea tot mai bine-i în ReFeGermania”. Reîntors a câștigat Rămășagul cu Coana Chirița și a avut Cale Liberă pentru O zi la București unde se cocea marele film al televiziunii române Revoluția Română în direct la care a participat neremunerat și fără să obțină ulterior certificat de revoluționar, ajungând până la urmă în Punctul Zero de unde a fost salvat de o doamnă cu Zâmbet de Floare și de Sergiu Nicolaescu care l-a avansat la gradul de feldmareșal și l-a băgat în Triunghiul Morții unde a fost îndemnat de unele persoane să facă filme Porno, că asta-i mai rămăsese. Dar și-a dat seama că pentru asemenea filme e nevoie și de altceva, decât de …voință, și a renunțat la proect declarând presei: ”Îmi este dor de tine Jean Georgescu, ca și de tine dragul meu Gopo, de voi, Doru Năstase, Vitanidis, Manole Marcus, de voi toți îmi este dor, dar ce păcat că am aflat de-abia acum la sfârșitul vieți, ceace voi, probabil, știați de mult, că până la urmă, cu toate strădaniile noastre, cu toată munca pe care am depus-o, ca niște nebuni, ca niște posedați, totul nu este decât…CELULOID!”

O intamplare cu Rucareanu

O întâmplare circulă de câtva timp prin boema bucureşteană, zguduind de râs burţile băutorilor de bere şi stârnind ironiile oamenilor serioşi

O transcriu aşa cum am auzit-o.
Gigi Dinică şi Titică Rucăreanu aveau bani de luat de la film a cărui producţie se prelungise din varii motive peste aşteptări. Cum ajunseseră la fundul sacului, cum se spune, trăiseră până atunci din împrumuturi făcând datorii la mai toţi prietenii, dar mai ales la chelneri de la Athene Palace care îi creditaseră seară de seară timp de mai multe luni…
Dar într-o zi calvarul aşteptării a luat sfârşit. Au fost anunţaţi că un casier de la producţia filmului, va venii la Athene Palace şi va distribui banii la toţi cei care au filmat. Bucurie mare. Au sărbătorit evenimentul „avant la letres” acasă la Titică cu o sticlă de votcă Rasputin luată pe datorie de la buticul deschis în garajul blocului unde locuieşte Titică din strada Polonă, hotărând ca Gigi să nu se mai ducă acasă, să doarmă acolo şi a doua zi dimineaţă să meargă împreună la Athene Palace, unde lor mult le place, cum se spunea într-o piesă de A. Baranga, pentru a încasa banii mult aşteptaţi…,
În timp ce degustau pe îndelete votca se spune au avut o discuţie intelectuală. Nu e de mirare. Actorii sunt şi ei oameni şi asemenea lui Hamlet evoluţia lumii îi frământă.
- Aavevem o exi exi st st tră tră im ti ti mpuri de rarahat dra dragăgă Gigigi, i-ar fi spus, iluminat, Titică la un moment dat, neprecizându-se când.
- Pardon, tu eşti un rahat, i-a replicat imediat Gigi, punând punct discuţiei.
Titică nu s-a supărat. Îl iubeşte mult pe Gigi. Gigi e idolul său, dar obosiţi de efortul făcut în urma discuţiei intelectuale avute, s-au dus la culcare. A doua zi Titică s-a trezit mahmur pe la zece, dar Gigi nu mai era în casă. Nervos, că fusese părăsit, s-a îmbrăcat cât a putut el de repede şi tot repede, cât a putut el, a pornit cu bicicleta, spre Athene Palace, dar a constatat lipsa casierului care nu mai era, fiind plecat spre alte ţinte. Era doar Gigi care distribuia meticulos şi atent dintr-un maldăr de bancnote, bani, datornicilor săi. Titică somnoros, nervos, s-a aşezat la coada respectivă decis să-i reproşeze lui Gigi faptul că a plecat fără să-l scoale. După o aşteptare destul de lungă, coada datornicilor fiind mare, a ajuns lângă Gigi.
-Ţie cît am să-ţi dau, l-a întrebat Gigi, fără să se uite la el?
- Aaaa, pă pă păi, vvreau ssăă, a îngăimat Titică, plin de indignare.
- Ţie nu-ţi mai dau nimic, tu au mai luat odată, i-a spus Gigi sec după ce l-a descoperit pe Titică.
Adevărată s-au inventată întâmplarea, cred, îi reflectă îndeaproape.

Un interviu cu Silviu Stanculescu

Acum o lună s-au împlinit 12 ani de la plecarea din lumea noastră a lui Silviu Stănculescu. (23 Oct. 1998). Public în premieră ultimul lui interviu.

08.07. 1998. Îl întâlnesc în cabină pe Silviu Stănculescu. Scria de zor. Obținuse de câteva luni o rubrică permanentă la ziarul Prosport pe care și-o intitulase Sport și artă. Printre altele mi-a spus că va pleca într-o vacanță la Kushadashi (A plătit deja biletele) și că se simte fericit și liber. Copii, Catrinel și Radu, sunt mari și pentru prima oară pleacă într-o vacanță cu Corina (cu care e căsătorit din 1957). N-au fost niciodată în vacanță în străinătate. I s-a spus că stațiunea respectivă e excelentă și pentru un preț mediu vor petrece două săptămâni departe de tot și de toate.
A fost de acord să-mi dea un interviu pe care de mult timp il cer. Am apăsat pe tasta Play a micului reportofon Sony și un beculeț roșu îmi indica faptul că funcționează... Prima întrebare:
- E adevărat că ți se spune Lulu?… - Da, era un joc cu mine însumi: mă exprimam eliptic. Câteodată. Înlocuiam un cuvânt uzual cu… Lulu…Adică cam așa: Am fost la sesiunea… Lulu (M.A.N) și am ascultat cuvântarea lui Lulu …(N. Ceaușescu ) și am bătut din… Lulu (palme) împreună cu toți Lulu (deputații), că altfel ar fi fost lulu…(nasulie)
- Ai faima un mare cuceritor. Umblă vorba prin târg că zeci de femei au fost îndrăgostie lulea de tine…
- Nu recunosc. Lulu, fabulații.
- S-a povestit că două tinere îndrăgostite de tine, te-au urmărit zile întregi, chiar cu mașina, și până la urmă, cuprinse de pasiune, au intrat intempestiv într-o ședință cu Învățământul de partid, aici în teatru, doar am fost martor…
- Ha, ha, Ha, (râde cu capul dat pe spate)…e adevărat, dar a fost o lulu, neînțelegere: Fetele mă căutau pentru o asigurare la mașină și voi ați crezut că erau moarte după mine... Ce se întâmplase? Eram vecin de scaun la lulu…scuză-mă, la MAN cu directorul de la Lulu, asta Adas, căruia m-am plâns că nu am timp să-mi fac lulu la mașină, adică asigurare și el, atunci, le-a ordonat, era general, subalternelor, să mă lulu, urmărească până când vor reușii să-mi facă lulu, asigurarea.
-Ai întruchipat pe scenă mulţi eroi, de la Miroiu, la Avram Iancu, care ți-a fost mai drag? Dar renunţă la lulu că mă zăpăceşti..
- Cel pe care nu l-am jucat niciodată deși l-am repetat îndelung din ”Avea două pistoale cu doi ochi albi și negri , pentru că eu doar i-am ținut locul lui Șerban Ionescu, care filma ...
-Detailează ca să se înțeleagă. Eu cunosc, dar trebuie să știe și lulu, cititorul.
- Regizorul Gonța făcuse lulu, distribuția: l-a vrut pe Şerban Ionescu în rolul respectiv (era un rol dublu), dar la prima repetiție n-a venit că începuse mai de mult să filmeze la Ion. I-am promis că o să-l înlocuiesc eu în perioada când va lipsi şi așa am făcut. Dar filmările la Ion s-au prelungit și el n-a venit decât cu o săptămână înainte de premieră. Din povestea asta m-am ales cu mustrările regizorului şi cu bârfele împrăştiate de Ionescu că i-am luat rolul, de unde şi proverbul că facerea de bine e…complectează tu restul
- Ai fost director la Teatrul de Comedie 20 de ani…
- Recunosc, dar de unde știi?
- Eram angajat în teatru, când ai fost adus de L. Giurchescu în 1970 pentru spectacolul cu ”Cher Antoine” de J. Anouilh, în locul maestrului Beligan.
- Acum aflu, evident lulu, glumesc, deși sunt etichetat actor de lulu, dramă.
- Se zice-n târg că ai fost numit director chiar de Elena Ceaușescu. Ea te-ar fi arătat cu degetul pe un ecran de televizor în timp ce recitai poezii care le preamăreau personalitatea, dar te rog fără lulu
- Nu recunosc, lulu, scorneli, dar e lulu, posibil… ieşise un lulu, zvon
- Unii colegii declară că de multe ori te-au rugat să-ți dai demisia
- Am auzit, recunosc. Am vrut de multe ori să-mi dau lulu, demisia dar lulu, „tovarăşi” de la primărie n-au vrut să mi-o primească din cauza zvonului de care ai vorbit mai înainte, pe care ei erau convinşi că e lulu, real.
- Ai fost deputat în M A N unde aplaudai împreună cu ceilalți
- La fiecare capăt de rând stăteau, lulu, tovarășii care comandau aplauzele
- Se zice-n târg că ai prezis revoluția…există martori care au declarat că ai fi zis: o revoluție nu se face cu o piesă sau cu o poezie ci atunci când miile de muncitori din marile uzine ale capitalei vor ocupa piața din fața Comitetului Central ….
- Recunosc, am zis și…ca să vezi, așa lulu, s-a întâmplat
- Cum a fost cu profesoara de la Liceul Sf. Sava care la sfârsitul unui recital al tău de ziua femeii, la liceul amintit, unde învăța fiul tău, a declarat că: ”a fost prezent unul din maeștrii teatrului românesc care ne bântuie nopțile noastre extraconjugale”…A zis sau n-a zis?
- Recunosc, aşa a zis. Ce nu zic femeile în anumite situaţii (privește melancolic spre portretele lui R. Beligan și L. Oliver, fixate pe perete deasupra oglinzii de machiaj)
- Dar cu poeziile pe care le recitai la zilele de aniversare ale celor doi?
- Recunosc, aveam doi copii de crescut.
- Martori povestesc că te scuipau oamenii pe stradă
- Mă ștergeam și mergeam mai departe, aveam doi copii de crescut…
- Alți martori declară că nu prea veneai prin teatru cu zilele și că te căutau disperați când trebuia să semnezi statele de plată
- Nu recunosc, lulu, minciuni
- Este adevărat că în 1974 la un spectacol cu Noaptea Furtunoasă la teatrul de Comedie, unde jucai rolul lui Chiriac, ai venit beat cui și că ai jucat , vorbind cam așa: Jne tr sș mdt de arstr ptr. tke pantfru dla sf. lefri, text care ar fi însemnat spus normal: Jupâne trebuie să facem mandat de arestare pentru Tache Pantofaru de la Sfântul Elefterie
- Recunosc, dar n-a fost un spectacol cu public. A fost un spectacol special pentru un lulu, impresar din străinătate, cu sala aproape goală…
- Un an mai târziu, la spectacolul cu ”Trei surori” de Cehov, sala plină când trebuia să intri în scenă, chiar la începutul spectacolului - jucai rolul lui Verșinin - tu nu erai și ai venit după câteva minute în timp ce în scenă colegii improvizau…recunoști? - Lulu, asta, recunosc…
- Într-o jumătate de minut, cabinierele te-au dezbrăcat de hainele tale și te-au îmbrăcat cu cele ale personajului și când ai intrat în scenă s-a pornit un hohot de râs, homeric?
- Nu știu, nu-mi mai amintesc…de ce?
- Pentru că intra-se-și cu șapca cu cozorocul la spate și cu sabia la umăr în locul epoletului care stătea la șold în locul sabiei…
- E lulu, posibil, nu-mi mai amintesc…a fost lulu, zăpăceală mare
- Iar în scena cu Stela Popescu, deșii erai beat vroiai să-i faci totuși declarația de dragoste și de teamă să nu vorbești ca un bețiv și publicul să-și dea seama de asta, Stela, ți-a pus o mână pe gură împiedicându-te să vorbești spunând ea tot textul tău: că știe că esti îndrăgostit de ea, că simte că o iubești, că ești nefericit în căsnicie, că ai o soţie care se sinucide regulat?
- Recunosc, dar te rog nu-mi mai aminti, a fost un lulu… - Adică, fii mai lulu, na, că m-am molipsit şi eu. Fii mai explicit? - Adică un coșmar…
- Și că trei ani mai târziu la teatrul Mic s-a întâmplat mai rău la spectacolul ”Cititorul de Contor” de P. Everac și că, acolo, spectacolul s-a suspendat
- Recunosc, dar fii lulu, amabil și treci peste lulu, subiectul ăsta
- Dar cum a fost cu profesoara de limba franceză de la Fălticeni îndrăgostită de tine lulea care s-a dus la soția ta și i-a spus: ”Haideți să-l prindem că ne ne înșeală pe amândouă!” Persoana respectivă, mi-a mărturisit chestia asta, de curând, când la un vernisaj ne-m întâlnit şi mi-ai ars o scatoalcă
- Nu recunosc. Sunt lulu, adică falsuri, fabulații…
- Dar cu telefonul de la Pitești când ai format greșit numărul de telefon de acasă, fiind convins că suni la o iubită …invitând-o să petreacă o noapte de vis…și de fapt ai vorbit cu soția ta, tot fabulaţii au fost?
- În lulu, povestea asta… s-ar putea să fie ceva lulu, adevărat, că erai lângă mine când am dat lulu, telefoanele cu pricina…
- Dar când ai anunțat că pleci de acasă într-o deplasare de trei zile și chiar a doua zi ai intrat în apartament în pijama și cu găleata de gunoi pe care o dusese-și la ghenă, pentru că erai la o iubită chiar în blocul în care locuiai?
- Ha, ha, ha, (râde copios, dând capul pe spate).. e bună…bună rău de tot, dar nu mi s-a întâmplat mie ci, sunt sigur, că lui Vulpe…
- Dar când la un spectacol în deplasare la URMOAS, cu ”Măseaua de minte” ai făcut prima apariție, după care ai plecat și n-ai mai venit și am întrat eu în locul tău și în rolul meu, regizorul tehnic, recunoști?
- Gata, am recunoscut prea multe și nu mai am lulu, timp. Observ că ai un întreg pomelnic cu acuzații…Astă seară am ultimul spectacol cu ”My Faire Lady” la Operetă și mâine plec într-un lulu, concediu într-o stațiune din Turcia Este primul meu concediu cu Corina, după ani de zile, singuri, singuri şi sunt lulu, fericit. Am apăsat pe butonul Stop şi micul reportofon Sony s-a oprit.
Era ziua de 8 Iulie…
Lulu s-a întors mai repede de la Kușhadashi. Se povestește, că în avion, spre staţiunea respectivă, un medic din grupul de turiști, i-ar fi spus lui Lulu că nu-i place cum arată, că după părerea lui Lulu e f. bolnav și ar trebui să se întoarcă de urgență în țară să se trateze…N.a fost luat în seamă. Dar după câteva zile i s-a făcut întradevăr rău, a leșinat și atunci a hotărât să se întoarcă neapărat în țară, lucru care la făcut internându-se de urgență la Institutul de inframicrobiologie Victor Babeş, suspectat de leucemie
23. 10. Silviu Stănculescu a părăsit această lume. Cu o zi înainte a cerut să mănânce o friptură. I s-a dat, a mâncat cu poftă şi cei din jurul lui au fost siguri că se va însănătoşii, dar a doua zi, în zori, Lulu, s-a stins din viaţă… A fost înmormântat la cimitirul Bellu, pe aleia artiștilor cu multă lume, cu colegi, prieteni și mai ales oameni care l-au văzut și la admirat în atâtea filme unde juca deobicei rolul bărbatului calm, iubitor de poezie și de frumos, măsurat, cu caracter integru… La mormânt un coleg inspirat a rostit câteva cuvinte reproducând unul din gândurile defunctului: ”Existăm ca artiști câtă vreme suntem pe scenă. Restul sunt mărturii mai mult sau mai puțin fidele”…Pe marginea mormântului, Corina, soția îndurerată, un fel de Penelopă care i-a suportat cu stoicism mai toate infidelitățile, copii care au rămas acum, când aveau nevoie mai mult, fără un sprijin patern. Dumnezeu să-l odihnească și să-i ierte păcatele. A fost un suflet bun, de multe ori curajos, cunoscând sistemul dinăuntru știa că nu se poate opune și a acceptat tacit de dragul accensiunii sociale mai toate servituțile ce i se ofereau și cărora i se supunea nu fără cârtelile de rigoare…A fost îmbrăţişat de majoritatea publicului feminin care vedea în el un model de iubit… Era măsurat în atitudini deşi și-a dat obolul servituțiilor sociale. A fost un recitator perpetuu la toate manifestările oficiale și a învățat fără să crâcnească tone de poezie agitatorică și encomiastică…A fost numit director la cererea expresă a Elenei Ceaușescu, din cauza căreia funcționarii obedienți din ministerul culturii le era frică să-i primească demisia pe care el a încercat să și-o dea de mai multe ori…
A căutat să se strecoare printre furcile caudine ale ideologiei și moralei de partid câteodată cu succes de multe ori schiopătând. Dorea din tot sufletul să satisfacă cerințele câtor mai mulți …am întâlnit oameni care vorbeau despre el ca despre un sfânt. Am jucat amândoi în mai multe spectacole, Concurs de frumusețe și Agamemnon, pe care amândoi le-am iubit tare mult…A căutat să conducă teatru cu blândețe și eleganța pe care o inspira dar, târziu, și-a dat seama că în teatru ca să fii ascultat îți trebuie neapărat un bici (a mărturisit asta)…mergi liniștit în lumea de umbre, dragul meu personaj cu a cărui personalitate am înnegrit multe file de amintiri…eu n-o să te uit până când voi închide ochii….și am să mai scriu multe din multele întâmplări pe care le-ai înfăptuit…încăodată Dumnezeu să te odihnească…. Am participat cu Silviu, Lulu, cum îl alintam noi la multe înmormântări ale colegilor noștri. De fiecare dată el găsea să spună cuvinte calde despre cei decedați. Și iată că acum asist plin de mâhnire la plecarea lui din lumea asta. Deși jurăm că nu îi uităm pe cei decedați, odată intrați în vălmășagul vieții ne aducem aminte de ei doar când avem ceva de povestit… nu mai pot scrie, mă podidesc lacrimile deși mi-am jurat de multe ori să nu devin sentimental…
Interviul, din varii motive, n-a apărut. L-am tinut ascuns într-o tainiţă a sufletului meu.

Cenaclul Dramaturgilor

Dragi prieteni,

Clubul dramaturgilor îşi începe stagiunea 2012-2013 în ziua de 29 Oct. ora 18 în sala oglinzilor a Uniunii Scriitorilor cu piesa Bătrânii din teatru să meargă în curte să facă pipi, un incident real dramatizat de Candid Stoica.
Vor citi actorii: Mircea Creţu, Eugen Racoţi, Alex. Conovaru, Liviu Lucaci, Şerban Georgevici, Const. Duicu, Vlad Tănase, George Raiu, Mihai Savu, Candid Stoica, Narcis.
Regia: Candid Stoica.
Spectacolul lectură va fi urmat de discuţii moderate de Emil Lungeanu

Inceput de stagiune 2012

Început de Stagiune 2012


Da, a venit toamna, concediile s-au sfârşit şi teatrele şi-au reluat activitatea încercând să facă faţă spectacolul mediatic al canalelolor de televiziune amplificat la cote înalte, cu contre acide şi dintr-o parte şi din alta a spectrului politic, cu mijloace din zona comediei burleşti, cu personaje politice noi, cu îndemnuri la revoltă, la nesupunere civică, cu imprecaţii dure la adresa liderilor mondiali urechiaţi mai rău ca unii delicvenţi. Milioane de spectatori români a putut urmării cu sufletul la gură, pe micile ecrane două spectacole de mare anvergură: unul care a durat două ore, oferit de echipa de teatru a parlamentului (având ca protagonist, pe post de clovn pe Ion Ghişe) din care a reieşit că guvernul şi toate organele ţării, au fost terorizate de un omuleţ cu puteri malefice, care fiind alungat din locuinţă, îşi avea sediul, pasager, într-un garaj, din care cauză a fost denumit “omul din garaj, ca să fie deosebit de “omul nou” creaţia, lui N. Ceauşescu Al doilea spectacol care a durat aproximativ zece zile la rand (şi se pare că va mai dura) a fost oferit de guvern, şi s-a întitulat Privatizarea Oltchim şi a avut, incontestabil, ca vedetă un actor de prim rang, în persoana teleastului D. D. pre numele lui întreg: Dan Diaconescu!

Sârguincios, harnic, Teatrul de Comedie a ieşit la rampă înaintea tuturor cu o premieră, “Zăpezile de altădată”, (de fapt o rămăşiţă a stagiuni trecute) o piesă a regretatului Dumitru Solomon (1932-2003) eseist, romancier, cronicar dramatic, dramaturg prolific, împătimit de teatru, redactor şef al defunctei reviste Teatru şi al revistei Teatru Azi, autor a multor piese scrise în anii comunismului, în care a încercat să se strecoare cu inteligenţă printre furcile caudine ale realismului socialist: Fata Morgana, Iluzia Optică, Transfer de Personalitate, Scene din viaţa unui bădăran, Arma Secretă a lui Arhimede, Socrate, Platon, Diogene Câinele, doar câteva dintre piesele care au făcut parte din repertoriul mai tuturor teatrelor din ţară…etc, iar după evenimentele din Decembrie 89: Repetabila scenă a balconului şi Ţara lui Abuliu au ţinut afişul multor stagiuni teatrale. Teatrul de Comedie i-a jucat dealungul anilor trei piese. Una dintre ele, în 1971, Fata Morgana, aparent o farsă pseudopoliţistă, de fapt o satiră la adresa practicilor “neprincipiale” la examenul de bacalauraiat, a fost prima victimă a noii orientări ideologice a lui N. Ceauşescu, spectacolul fiind interzis personal de mai marele diriguitor al culturii din vremea aceia, Dumitru Popescu, supra numit şi Dumnezeu. Alta, Ţara lui Abuliu, n-a avut success, având puţine reprezentaţii, deşi spectacolulul regizat de Mălăiele a fost premiat, la mai mai toate festivalurile posibile, …
Zăpezile de altădată, o comedie modestă, despre ce se putea vorbi şi reprezenta pe scenă în socetatea socialistă multilateral dezvoltată (cu două aplicuri anoste) s-a bucurat şi se bucură încă de atenţia teatrelor din ţară şi mai ales de cea a trupelor particulare, (datorită numărului mic de actori) a prilejuit regizorului M. Cornişteanu un excelent spectacol, iar actorilor teatrului de Comedie un regal actoricesc. … Pe scurt, timp de o oră şi ceva asistăm la o dramă atroce generată, nu de condiţiile mizere de viaţă, nu de creşterea îngrijorătoare a preţurilor, nu şomaj, nu de tăierea pensiilor sau a salariilor bugetarilor, nu de impozitele împovorătoare pe capul omului simplu, nu de adulter, nu de diferenţele politice de opinie, nu de o boală necruţătoare ci de…ţineţi-vă respiraţia, de un spectacol cu o piesă romantică de dragoste la care soţia unui cuplu a fost spectatoare, neînsoţită de soţ şi în consecinţă, când se reîntoarce acasă, nu are chef să doarmă, cum ar fi normal, cum o invită firesc, correct, soţul, având în vedere ora înaintată, ci are poftă să i se facă declaraţii de dragoste, ca atunci, altădată, când nu erau căsătoriţi, când se iubeau platonic şi când el, soţul actual, îi jura iubire şi credinţă veşnică. Dar cum soţul refuză să redevină subit romantic pentru că… îi este somn şi vrea să doarmă, apelează la un truc: Se dezbracă (doar pe jumătate, ceace altă dată nu ar fi fost posibil) şi telefonează maică-si, dând impresia că vorbeşte cu un prezumtiv iubit. Soţul însă (în pijama) excedat, insensibil, nervos, că nu este lăsat să… doarmă, scoală şi el din somn pe altcineva care nu este decât soacră-sa, plângândui-se că…nu este lăsat să… doarmă, şi în consecinţă anunţă că va părăsi domiciliul conjugal. Lucrurile se complică când cei doi încep să se fugărească prin scenă, soţia fiind nevoită să se refugieze…sub pat! În toiul tărăboiului intervine printr-un chepeng (aflat în podeaua scenei) un vecin extrem de nervos şi iritat că nu este lăsat să… doarmă. Lucrurile se complică paroxistic, lăsând spectatori cu respiraţia tăiată, atunci când apare la locuinţa soţilor în plină noapte, o statuie (care în primul act doar vorbea de pe un soclu pe care scria mare şi citeţ Dolphi) emiţând asemenea marilor filozofi, concluzii, sentinte, decrete despre dragoste, fericire, dispărând în final, tot aşa cum a apărut, (adică în culise) dând impresia publicului că asistă la un basm sau la o piesă cu subiect ştinţifico-fantastic Întradevăr Gabriela Popescu interpretează, până la urmă acest scheci (jucat pe vremuri până la saţietate de cuplul Stela Popescu- Arşinel) cu o varietate de mijloace artistice, cu un aplomb de mare comediană amintind de marile actriţe de altădată. Ce păcat că este întrebuinţată atât de puţin.
Este secondată cu success de restul distribuţiei din care se remarcă prin hazul neaşteptat, ca o bombă artizanală, Eugen Racoţi, amintind şi el de maestrul rolurilor mici, de altă dată, care a fost Mircea Constantinescu.
Aurora Leonte, cu ani în urmă o fermecătoare “Mireasă din tren” acum maturizată (imobilizată, undeva, deasupra) creionează cu surprinzătoare siguranţă scenică, în acelaşi timp o mamă sculată din somn şi o soacră îngrijorată de soarta căsniciei fiicei ei.
E. Grumăzescu în rolul statuii a fost o… stană, care, totuşi, vorbeşte.
Alexandru Pop a fost prea mult “Săndel” de la un canal periferic de televiziune, arătând prea puţin din autenticul talent pe care îl posedă.
Una peste alta regizorul, M. Cornişteanu, şi Teatrul de Comedie au dovedit că se poate face un costum cu care să poţi ieşi în lume şi dintr-o haină veche şi roasă pe la colţuri…în timp ce piesele cu “problemele timpului” mai aşteaptă, ca dramaturgi actuali să devină clasici.

Interviuri la început de stagiune

A trecut vara cea fierbinte, a venit toamna care se anunţă şi ea destul de toridă şi actorii s-au întors la scândura scenei, iar directorii în birourile lor, apăraţi de vajnice secretare, cocând, ţesând planurile unor viitoare succese: piese inedite, teribile, regizori să transforme piese anoste în spectacole remarcabile, actori formidabili, care să poată face faţă spectacolului mediatic ce încă nu s-a încheiat şi mai ales a politicienilor improvizaţi în actori …
Primul meu interlocutor a fost, George Mihăiţă colegul meu de la Teatrul de Comedie, autor moral al redresării artistice a Teatrului de Comedie, întors de la Mangalia (de la festivalul tânărului actor) care m-a primit cu bunăvoinţă şi care, isteţ de felul lui, a intuit imediat ce vreau de la el : - Stagiunea va începe, conform obiceiului, cu o piesă românească: “Zăpezile de altădată” de Dumitru Solomon, pusă în scenă de Mircea Cornişteanu cu o distribuţie în care Gabriela Popescu realizează un rol excelent (alături de Sandu Pop, Aurora Leonte, Eugen Racoţi, E . Grumăzescu), care e deja gata. Primul spectacol va avea loc mâine…(am fost, am văzut, mi-a plăcut, întradevăr Gaby Popescu interpretează ca o veritabilă mare artistă, voi scrie o cronică specială, dar mă întreb unde sunt Zăpezile, vreau să zic, piesele de altădată?), va urma o premieră pe ţară cu Războiul Calicilor de Vaclav Havel (o piesă scrisă în 1995) care va fi pusă în scenă de Vlad Masaci…va urma Gelu Colgeag şi Victor Frunză…cu câte o piesă de Shakespeare neprecizată încă…Mă întrebi ce va juca actorul Mihăiţă…Ei bine, el joacă deja în destule spectacole Casa Zoikăi, Poker, Femeia care şi-a pierdut jartiera) şi mi s-a părut oportun să-i amân prezenţa în stagiunea următoare, în schimb am promis câştigătorului concursului tânărului actor de la Mangalia, un rol important în viitoarele spectacole…. Mă mai întrebi de buget, (banii de la primărie) care actalmente este mai mic ca cel de anul trecut, dar ne vom descurca, sunt optimist…
Discuţia optimistă, amicală a devenit subit anxioasă şi destul de vagă, din momntul când l-am întrebat ce gânduri are cu piesa mea “Mircea Şeptilici sau ultimile două ore din viaţa unui actor” (citită în primăvară la Cenaclul Dramaturgilor) pe care iniţial o programase în anul 2014 dacă cumva Cătălina Buzoianu o va pune în scenă aflând cu stupoare că că ar avea intenţia să se ocupe de ea în 2015!!!
- Dacă mai trăiesc până atunci, i-am replicat eu, şi ne-am despărţit sub zodiac serenităţi absolute, cu zâmbete de circumstanţă şi cu urări de sănătate reciproce. Aşa e în teatru: Câştigi un interviu dar pierzi o programare de…piesă în repertoriu curent.
Mi-am îndreptat paşii liniştit spre Teatrul Mic, unde n-aveam nici o piesă dată spre lectură, din cele cinci scrise şi două tipărite, şi unde l-am avut interlocutor benevol pe Mihai Dinvale. (pe Călinescu, recunosc, n-am avut curajul să-l derajez) care de mai mulţi ani păstoreşte cu modestie alături de mareale Flooooorin Căăăliiinescu destinele acestui teatru, care m-a primit cu bunăvoinţă, colocvial, amical, colegial, locvace dar şi puţin timorat de “greua sarcină” de a-mi comunica verbal cu ce piese va începe stagiunea, până nu are învoirea marelui Floriiin Călinescuuu, dar redresându-se, totuşi mi-a comunicatt că la Teatrul Mic problema e simplă: “Sala mare a teatrului va intra peste câteva zile în reparaţii generale, aşa că nu putem vorbi decât despre sala Teatrului foarte Mic unde va avea loc o premiră cu “Aventurile unui bărbat extrem de serios” de Teodor Mazilu (ale cărei repetiţii deja au început) cu Cristian şi Gabriela Iacob, Oana Albu, Avram Birău, Radu Zetu…de fapt un alt titlu pentru “Somnoroasa Aventură”, iar pe actorul Dinvale l-am lăsat deocamdată în suspensie pentru că am primit o invitaţie de a juca un rol important într-o viitoare producţie particulară despre care nu vreau să vorbesc. Colaborez foarte bine cu Florin care a reuşit să se înţeleagă excelent cu trupa…este omenos, îi ajută pe cei cu necazuri cu sporuri salariale, cu adausuri substanţiale din veniturile proprii, cu distribuiri în roluri la un “Sitcom” pe care îl produce la un canal de Televiziune.(n-a fost încă programat), dar în acelaş timp le pune în vedere să nu-l trimită cu căciula pe la primării pentru case, butelii de aragaz, sau alte aprobări. Despre o piesă românească inedită, e cam greu să-ţi vorbesc pentru că… nu se mai scrie, interesant, adevărat, tinerii dramaturgi fiind bântuiţi ori de schemele teatrului absurdului, ori de probleme politice la zi.
În final, i-am urat success iar el mi-a lăudat cartea mea “Acele lucruri aiuritoare care se petrec în spatele scenei”, mărturisindu-mi că în fiecare zi se distreză citind câteva pagini din ea (Am zărit-o pe biroul său), iar eu i-am oferit în contra partidă textul ultimei mele piese, dedicată generaţiei din care fac parte, intitulată: “Între două nu te plouă”

Sfârsit de stagiune 2:

 Politica şi Lady Gaga

Deşii stagiunea a fost închisă, teatrele având o vacanţă binemeritată, spectacolul mediatic a continuat amplificat la cote înalte cu contre acide şi dintr-o parte şi din alta a spectrului politic, cu mijloace din zona comediei burleşti, cu personaje politice noi, poate mai groteşti decât cele precedente, cu îndemnuri la revoltă, la nesupunere civică, cu imprecaţii dure la adresa liderilor mondial urechiaţi mai rău ca unii delicvenţi, cu declaraţii incendiare din care pare să reiasă că guvernul, preşedenţia şi mai toate organele ţării, la toate nivelurile, sunt terorizate de un omuleţ cu puteri malefice, care fiind alungat din locuinţă, îşi are sediul, pasager, până la noi reglementări, într-un garaj, din care cauză a fost denumit “omul din garaj, ca să fie deosebit de “omul nou” creaţia, pe cale de dispariţie, a lui N. Ceauşescu, sau de omul din Neanderthal, creaţie anonimă…
Şi totuşi în 16 August 30.000 de români au părăsit spectacolul mirific şi palpitant al televizoarelor şi au venit în Piaţa Conştituţiei să vadă, să audă, un show al unei cântăreţe care a a reuşit să vândă în cinci ani 20 de milioane de albune şi să cîştige 100.000.000 de dolari: pe Lady Gaga!
Publicul bucureştean a aşteptat-o cu nerăbdare şi a primit-o cu entuziasm în ciuda unor derapaje ale lui Gigi Becali care au făcut înconjurul mapamondului prin… idioţenia lor: „Satana în zilele noastre este în luptă cu Hristos şi lucrează prin Lady Gaga. Ca să-i demonstrezi ei cât e de zdreanţă şi de satanică e, nu te duce s-o vezi” ,îndemnându-i pe românii, care sunt deranjaţi de ţinutele ei stridente şi de atitudinea ei provocatoare, să semneze o petiţie prin care să se ceară suspendarea concertului.
Bineînţeles că din iniţiativa lui s-a ales praful şi publicul bucureştean a savurat un minunat concert sub mai toate aspectele. Printre miile de spectatori unii veniţi unii doar din curiozitate, alţi pentru etena cârcoteală, am întâlnit şi tineri exchibiţionişti îmbrăcaţi şi machiaţi excentrici, purtând peruci extravagante încercând naiv să facă concurenţă atât cântăreţei cât şi show-lui…exchibiţionism Deşi după majoritatea specialiştilor, nu este o mare frumuseţe, deşi nu este o mare dansatoare, deşi nu are, o voce unicat, Lady Gaga, a reuşit cu o forţă surprinzătoare să electrizeze spectatorii prezentând un spectacol, gândit şi pus la punct de o expresivitate artistică maximă. „Show-ul a fost întradevăr show, pe o scenă impresionant de mare, sunetul fără cusur, decorul fabulos, efectele năucitoare, dansatorii formidabili”, au apreciat specialiştii şi nu avem motive să nu-i credem. Nouă, ca să folosim pluralul majestăţii, (venit special din provincie de la o filmare) deşi nu suntem un fan înrăit al acestui gen de muzică, pe care mulţi specialişti o consideră un fals rock, sau un rock decăzut, caricatural, ne-a plăcut, ne-a deconectat, pe scurt, ne-am distrat, Lady Gaga oferindu-ne o seară pe care o s-o ţinem minte, aplaudând frenetic împreună cu ceilalţi spectatori piesa oferită la bis: Marry the Night (de fapt un videoclip regizat chiar de ea)
De  fapt ea (L. G.) este într-un turneu intitulat „Born This Way” prin câteva ţări europene promovând albumul realizat în 2011 cu un eclatant şi uriaş succes de public. Lăsând la o parte detaliile tehnice majoritatea celor ce au comentat concertul eveniment au apreciat înainte de toate, la superlativ, prestaţia ei din zona moralei susţinută prin monologuri între diferitele cântece: „Fără voi, fanii mei, eu n-aş fi existat” , „Sunt aici pentru că voi m-aţi creat”, „Scena e casa mea”, „Voi sunteţi izvorul meu de inspiraţie”. „Pentru mine nimeni nu e mai important ca voi”. „Nu sunt o creaţie a guvernului”, „O să cânt şi o să dansez pe rupte pentru voi”, „Voi sunteţi viitorul României”. Ca un corolar, la ultima piesă strângând în braţe doi copii din public, a exclamat trimiţând, ca un adevărat lider politic, un mesaj tuturor: „La începutul carierei mele când cântam prin cluburi închideam ochii. Îi deschideam abia la sfârşit. Într-o seară am văzut 30 de oameni, în altă seară 300. În seara asta când am deschis ochii şi am văzut 30.000!”
Întradevăr, a cântat şi a dansat „pe rupte” pentru că la sfârşitul concertului, scriu ziarele de cancan, i s-a făcut rău, a vomat şi a trebuit să intervină medici, dar ea a depăşit momentul şi a doua zi s-a dus în parcul Herăstrău, însoţită de câinele Fozzi, s-a aerisit şi a consumat corn-flakes dintr-o pungă făcută cadou de un vânzător care a recunoscut-o, făcând la rândul ei, cu filmuleţul respectiv, prezentat pe mai toate canalele TV şi pe You Toube (bineînţeles că a fost filmată) o binemeritată reclamă atât firmei producătoare de Corn-Flakes, cât şi, implicit, României.

Lady Gaga, pe numele ei adevărat Stefani Ioanna Angelina Germanotta s-a născut în 1986 în Manhattan. dintr-o familie bogată şi a urmat cursurile unei şcoli celebre de artă ( Tisch Shool of Art de la N.Y. University) buchisind pianul pe care ulterior la abandonat în favoarea clapelor şi a început să colinde barurile mizere şi cluburile sordide din anumite cartiere rău famate ale New-York-ului, unde prizarea cocainei e la ordinea zilei, făcându-şi cum se zice, mâna, compunând în draci, intuind că muzica e o cale de aşi împlini ce a ce visează, având ca deviză: „Exagerează ca să fii ţinută minte”… Şi ca într-un basm frumos, fata ambiţioasă dar neobosită de muncitoare, a unor oameni avuţi a devenit peste noapte Lady Gaga reuşind să vândă milioane de albume şi câştigând alte milioane de dolari.

(mulţumesc pe această cale ziariştilor, mai bine informaţi de cât mine, de la câteva ziare, care au prizat fenomenul, de la care am preluat o serie de date pe care le-am folosit în cronica mea şi bineînţeles acestei minuni a secolului nostru, care este internetul)

22. 08. 2012.

Stagiunea s-a închis, dar „anul Caragiale” continuă.

Da, e vară şi teatrele din capitală, conform unui vechi obicei, deşi au fost mai toate, dotate, prin grija primăriei, cu aer condiţionat, au tras cortina, iar actorii, dragii de ei, iubiţii de ei, au plecat în vacanţă şi au lăsat loc spectacolului politic, intens mediatizat de multiplele canale de televiziune, care au prezentat cu lux de amănunte, într-o sarabandă uluitoare, demnă de cele mai teribile romane Science - fiction, sau de spectacole în aer liber, mai întâi demisia unui ministru al culturi care s-a gândit că nu e rău să ia bani de la două instituţii ale statului, apoi condamnarea urmată de încercarea de sinucidere a lui Adrian Năstase, care nu a acceptat că el, fost prim ministru, fost ministru de externe, fost şef de partid să fie condamnat de cel mai mare for juridic al ţării…formidabilă telenovelă care ne-a ţinut treji câteva nopţi la rând…Spectacolul mediatic continuând într-o cascadorie nebună cu demascarea furtului intelectual săvârşit de primul ministru Victor Ponta, în viaţa civilă procuror, nu un conţopist modest care să nu cunoască ce sunt ghilimelele…apoi comedia atroce, demnă de pana unui scriitor satiric, cu suspendarea comisiei care deja stabilise calitatea de „copy paste” a plagiatului, urmată de terifianta, noapte în care au fost abrogate şi suspendate cu nonşalanţă legi şi cutume stabilite de constituţie, iar pe deasupra au fost ameninţaţi că vor fi puşi pe liber unii judecători ai curţii constituţionale, apoi daţi afară cu constituţia în cap, pe rând într-o singură zi şi o noapte, unul după altul avocatul poporului, preşedintele senatului şi al camerei deputaţilor, cu explicaţia că şi cei dinainte au fost înlocuiţi tot aşa prin rapt şi înşelăciune, şi, bomboana de pe colivă, chiar s-a reuşit a doua suspendare a preşedintelui ţării…construcţie care va intra sigur în Guiness-book… Veritabile spectacole emoţionale de mare anvergură, plasând, în comparaţie, reprezentaţiile teatrale pe un ultim loc. .. Ce act dramatic, ce piesă cu suspans a fost duelul din parlament dintre preşedintele suspendat ţării şi preşedinte interimar care a produs două replici memorabile, demn de teatrul romantic lui Victor Hugo:
Crin Antonescu: Dacă la referendum Băsescu nu va fi demis eu îmi dau demisia din viaţa politică!
Preşedintele suspendat T. Băsescu: Vă las aici o foaie ca să vă scrieţi demisia!
Ce dramaturg ar avea inspiraţia şi curajul să scrie asemenea replici?
Ce să mai mergi la teatru, ce să mai asişti la spectacole când spectacolul vieţii politice e grandios. Ce personaje, ce faună de mincinoşi, de linguşitori, ce liotă de arivişti, Caţavencu fiind în comparaţie un dulce copil. Ce personaj tenebros poate fi un simplu profesoraş ajuns interimar, doar pentru câteva zile care şi- a permis să ţipe la un grup de academicieni…ce Pristanda poate fi un ministru de interne care declară că toţi de la Platon şi Aristotel încoace, mai toţi au plagiat…
Cum să povăţuieşti copii să nu mai copieze la examene când au un exemplu de urmat într-un înalt demnitar al ţării?
Totuşi acum la sfârşit de stagiune, sau la spartul târgului cum se spune, după ce pe multe scene se juca „O scrisoare pierdută” şi spectatorii în sală vedeau „Năpasta”, cum observa un distins ziarist, am avut revelaţia unui spectacol eveniment pe teme caragialeşti realizat de… un balerin: Gigi Căciuleanu. Tot e bine. Chiar dacă nu e regizor de teatru. Chiar dacă nu e actor. E coreograf şi a realizat, nu cu vorbe, nu cu replici, ci cu idei cu paşi de dans, repet, un fascinant spectacol care a umplut inimile spectatorilor din sala mare a Teatrului Naţional, ce s-a dovedit prea mică, dovedind, dacă mai era nevoie, că îl putem comemora creator, inteligent pe Nenea Iancu, nu abracadabrant, nu apelând la vulgaritate, nu inventând mici amănunte nesemnificative ci descoperind esenţa spiritului său…
Sunt în spectacolul „De ale noastre” al lui Gigi Căciuleanu momente antologice pe care publicul le-a descoperit, le-a decriptat cu o plăcere nespusă, ca de exemplu jocul cu bileţele dintre Fănică Tipătescu şi Zoe, dar mai ales discursul fără cuvinte a lui Caţavencu realizat de Lari Georgescu …un moment terifiant în care poţi recunoaşte pe toţi marii demagogi ai lumii, începând cu Hitler, Musolini, Ceauşescu, până la emulii mai noi, de la noi, ca C. V. Tudor şi Ion Iliescu…Acelaşi Larii Georgescu mai are un moment extraordinar atunci când îl întruchipează pe Ion din Năpasta ca pe un înger nefericit, căzut… Spectacolul conţine, de fapt 21 de secvenţe cu sens conflictual, cum ar fi: „Fraţi de Partid”, „Cetăţean Be-at”, „Revoluţie în papuci”, „Mitici”, „De ale Mahalalei”, „Carnaval” care mi s-au părut excelente, mici bijuterii de teatru…coreografic şi altele care par alături de subiect, dar în Istvan Teglas, Ioana Marchidan, Adrian Nour, Rasmina Calbăjos, Ştefan Lupu, Vanda Ştefănescu, Ramona Bărbulescu, Cristian Niculescu, lipsa spaţiului mă împiedică să-i scriu pe toţi, toată trupa lui Căciuleanu are interpreţi care s-au dovedit extraordinari. Nu mai vorbesc de costumele create de Corina Grămoşteanu care sunt pur şi simplu electrizante, nu mai amintesc de coloana sonoră originală în care se îmbină compoziţii semnate Lucian Stan, Marius Mateşan, Dan şi Cristina Handabur, alături de inserturi muzicale din Vivaldi Johan Straus, Mozart, Beethoven, Verdi, Bizet, Enescu, Bach (enumerarea conform caietului program)…Bravo Gigi Căciuleanu, bravo trupei tale şi scenografului tău, am strigat şi eu alături de toată sala entuziasmată, când interpreţi au coborât în sală şi prin gesturile lor am înţeles că şi noi, cei din sală, face parte din lumea reprezentată pe scenă.

Victoraş Ponta pe vremea când era elev

D ale plagiatului


- Când era la gimnaziu Victor Ponta a fost prins copiind la dictare
- La şedinţele cu părinţii Ponta se dădea om mare şi se ducea în locul lui taică-su
- Când era în clasa patra, l-au prins copiind linia la dictare!
- Toţi copii aveau chei la gât, cu excepţia lui Ponta, căruia părinţii îi legau nişte ghilimele
- Când nu-şi făcea temele Ponta se scuza la învăţătoare că i-a mâncat Băsescu caietul.
- Când nu ştia lecţia, elevul Ponta, se temea că învăţătoarea o să-l încurce şi mai mult cu încurajarea: „Spune cu cuvintele tale”
- Cântecelul preferat al elevului Ponta ea: „Noi în anu 2000 când vom da pe text copy”
- Ponta era atât de înnebunit să copieze că odată a copiat şi nota 4 din lucrarea unui coleg.
- Lui Ponta i-a fi plăcut să fie lăsat repetent – pentru că el era ca şi cum ar fi plagiat anul.
- În prima zi de şcoală din clasa a doua Ponta s-a dus la tovarăşa învăţătoare şi i-a pârât pe toţi şefii de grupă şi pe şeful de detaşament cerând schimbarea lor.
- Ponta a luat odată patru la Chimie insistând că el a descoperit elementul pe care l-a şi botezat cu numele lui Po (Ponţiu)
- Lui Ponta i-a plăcut foarte mult nuvela „Prăvale Baba” crezând că e vorba de un puci împotriva unei babe.
- La orele de sport Ponta era cel care făcea echipele. De regulă împărţirea era: „Eu cu Crin şi cu Dănuţ şi restul lumii”
(din Kamikaze)

NU E TOTUL PIERDUT

Nu e totul pierdut! Mai există în ţara asta şi oameni curajoşi, demni, admirabili. Mai există şi oameni de onoare, care menţin vie speranţa de a trăi într-o ţară normală.

Datorită lor, mica lovitură de stat de la plagiat - manifestată prin desfiinţarea ori „repopularea" comisiilor ministeriale care urmau să se pronunţe în „cazul Ponta" - a fost anihilată, paralizată, ridiculizată.
Vă propun să le facem o reverenţă celor zece profesori de la Universitatea Bucureşti care, în ciuda presiunilor imense şi a şantajului practicat de ministrul Ecaterina Andronescu, au avut puterea de a decide, în unanimitate, că teza de doctorat a lui Victor Ponta este un plagiat de tip copy-paste. Aşadar:
Ovidiu Bozgan - profesor doctor la Facultatea de Istorie;
Georgeta Ghebrea - profesor doctor la Facultatea de Ştiinte Politice;
Adrian P. Iliescu - şeful catedrei de Filozofie politică şi morală din cadrul Facultăţii de Filozofie;
Cristian Mărunţeanu - profesor la Facultatea de Geologie şi Geofizică;
Marian Popescu - profesor doctor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiintele Comunicării;
Vasile Preda - profesor doctor la Facultatea de Matematică şi Informatică;
Tudor Roşu - profesor doctor la Facultatea de Chimie;
Dumitru Sandu - profesor la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială;
Sterea Tache - profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă;
Liliana Zaharia - profesor doctor la Facultatea de Geografie.
Acestor dascăli admirabili li se adaugă alţi doi oameni de caracter:
Mircea Dumitru - rectorul Universităţii Bucureşti;
Flavius Baias, decanul Facultăţii de Drept (demisionar).
Pentru aceşti dascăli, prestigiul Universităţii Bucureşti şi al învăţământului superior românesc este mai important decât apărarea unui scaun sau avantajele otrăvite ale unui "blat" politic.
Comisia de Etică a Univeristăţii a studiat temeinic şi profesionist teza de doctorat a lui Victor Ponta, apelând inclusiv la specialişti străini. Prezentarea concluziilor, făcută ieri într-o conferinţă de presă, a răspuns la toate întrebările ridicate de un asemenea caz.
(preluat de la G. Cartianu din Adevărul )