O moarte într-un spital                                                                       Nu trăim vremuri nu prea bune. Teatrul românesc e iarăși în suferință.. Ne mor valorile. Încă un creator al teatrului ne-a părăsit acum câtva timp. Devenim din ce în ce mai săraci de personalități: Monica Ghiuță, Ilinca Tomoroveanu, Damian Crâșmaru, Florina Cercel, Cătălina Buzoianu... O falangă de mari artiști care s-au stins doar în câteva luni.

Ne părăsesc, se duc... spre alte zări. Mai zilele trecute a plecat brusc, neașteptat și imprevizibil în plină forță creatoare regizorul Alexandru Darie, directorul Teatrului „Lucia Sturdza-Bulandra”. Ducu, cum  a fost alintat de mama sa ‒ frumoasa și modesta dansatoare-actriță  Consuela Roșu ‒ și de tatăl său, marele actor, Iurie Darie.  Provenit dintr-o interetnicitate fericită, a trăit, a copilărit în teatru, cum s-ar spune... a mâncat teatru pe pâine, văzând spectacolele marilor regizori de la Teatrul de Comedie David Esrig și Lucian Giurchescu, înconjurat de marii artiști ai scenei care au avut asupra ființei lui o imensă înrâurire.                                                                  A murit într-un spital!!                                                                                                                               Desigur era grav bolnav. Dar a murit într-un spital! Un paradox!

A fost discipolul regizorului Dinu Cernescu, apoi și-a făcut ucenicia la Teatrul din Oradea, realizând pe cont proprii două spectacole care l-au anunțat a fi unul din cei mai interesanți regizori al generației sale (Amadeus de P. Shaffer și Jolly Joker de Tudor Popescu)  după care „s-a dezvoltat” ‒ firesc, ca artist ‒ în millocul colectivului Teatrului de Comedie,  spectacolele pe care le-a regizat (Iluzia Comică de J. P. Corneille și Legături Primejdioase  de Christopher Hampton după Chalderos Laclos)  se remarcau printr-un limbaj teatral modern, original mult deosebit de al colegilor lui de generație....                                                                                            A evadat din trupa care l-a promovat ca un mare tânăr regizor după un conflict destul de cotroversat cu conducerea teatrului de atunci spre Teatrul Bulandra unde a realizat alte spectacole interesante (Trei surori de A. P. Cehov, Iulius Cezar de W. Shakespeare, Povestea unui necunoscut, după Dostoevski, etc) Dar ce creator n-a avut conflicte?  (De exemplu, plecarea intepestivă prin demisie a lui C. Nottara de la Teatrul Național în timpul directoratului lui I. L. Caragiale)

Am trăit lângă el confirmarea internațională a excepționalelor sale calități artistice, cu spectacolul Visul unei nopți de vară de W. Shakespeare, (realizat cu actorii Teatrului de Comedie) în turneu, la festivalurile de teatru din Anglia (Londra, Sheffield, Cambridge, Oxford), Toronto, Caracas, Bogota, Istambul unde a fost invitat, recompensat ulterior pentru merite artistice deosebite  Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, distincţie acordată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, Ordinul Steaua Solidarităţii Italiene în grad de Cavaler şi Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofițer și nu în ultimul rând Preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa.                                                                                            Numit la 43 de ani directorul unui important teatru din Capitală care mai îmainte avusese doi directori vestiți, (L S. Bulandra și Liviu Ciulei), a reușit alături de spectacolele realizate  de el, să adune dar mai ales să statonicească în jurul său destule energii,  destule personalități de mare valoare pentru a duce mai departe această glorioasă corabie a teatrului românesc.                                         Din 2002 când a fost numit director a reușit să aducă  alături de el în teatrul respectiv  personalități marcante al regiei internaționale ca Andrei Șerban, Iuri Kordonski, Elie Malka  care au realizar excelente spectacole făcând din Teatrul Bulandra un teatru European în adevăratul înțeles al cuvântului...

Avea puterea să treacă peste orgoliul personal al regizorului. redescoperind că unul din marile secrete ale teatrului e... actorul și  că în teatru foarte important, poate primordial e textul autorului, dar n-a avut totuși șansa să descopere un dramaturg român autentic, neavând flerul și poate și curajul la capitolul ăsta unde atâția alți directori au excelat.

L-am cunoscut ca adolescent, făcând figurație în spectacole alături de părinții săi și deși am contribuit mai târziu un pic la aducerea lui la Teatrul de Comedie, n-am avut ulterior relații de colaborare cu el, refuzându-mi în calitate de director piesele mele pe motive destul de  ciudate, asta însă neștirbindu-mi cu nimic aprecierile mele, în cronicile pe care le-am scris, despre activitatea sa sau a teatrului pe care-l conducea, care de multe ori, ca să spunem adevărul acum la sfârșit de partidă...schiopăta. Dar oare ce director de teatru nu a greșit vreodată? S-a mai întâmplat și la case mai mari... Se spune că C. Tănase a trecut pe lângă Maria Tănase...fluerând... iar  Andre Gide,  a refuzat să publice cartea lui Marcel Proust În căutarea timpului pierdut, carte care ulterior a devenit unul dintre cele mai citite romane. Extrapolând am putea glosa că  a murit la locul de muncă  întocmai ca  eroii preamăriți de literatura comunistă sau mult mai aproape de adevăr ca un erou modern pasionat în exces de arta sa, care s-a autodistrus.                                                                                                                        Exagerând un pic se poate spune că Ducu Darie, într-un fel și-a pregătit ieșirea din scenă regizând (timp de un an jumate) spectacolul cu Coriolan care nu este numai apogeul carierei sale ci prin tot arsenalul de care îl dezvoltă, prin creațiile care au loc în acest spectacol mamut, care poate fi considerat un  moment important în istoria teatrului românesc.                                                            Se mai poate spune că Alexandru  Darie a murit în plină apoteoză creatoare.

19. 09. 2019                                                                              Candid Stoica

IN PIAȚA VICTORIEI

Dialog la emisiunea Bună România 

Radu Buzoianu: Să ne întoarcem la d-na Viorica Dăncilă
Răzvan Zamfir: Întoarce-te repede că nu știu dacă mâine o mai găsești !

O excelentă carte de pamflete. Am citit-o cu mare plăcere. Sunt în ea două mici capodopere ale genului, articolele despre fostul crainic al Televiziunii Române, Corneliu Roșianu și Tudor Barbu, realizatorul emisiunii Se întâmplă acum de la canalul B1 (Falsificând cu zâmbetul pe buze și Țâfnă și insulte)

Câteva mii de persoane au participat, sâmbătă seară, la un protest început în Piaţa Victoriei și organizat de patru asociaţii civice, sub titlul „Pentru Alexandra. Împotriva unui stat nepăsător!”. Sunt foarte mulți tineri, foarte multe familii cu copii mici, care au adus flori, candele și steaguri și au pornit apoi din Piața Victoriei în marș către Ministerul de Interne. Aici și-au strigat nemulțumirea față de autorități și au ținut un moment de reculegere în memoria curajoasei Alexandra Măceșanu, victima bâlbei autorităților și a neputinței statului. Acțiuni de solidaritate au fost și în orașe de provincie precum Iași sau Cluj.

Mircea Morariu Micul Napoleon de la Cultură
Nu ştiu câte parale face ca matematician sau, mă rog, în calitate de profesor universitar dr. de Matematică, dl. Valer Daniel Breaz. Dar ca ministru al Culturii s-a dovedit încă de la preluarea mandatului un impostor sadea.

România, ţara extremelor: 1,5 milioane de pensionari trăiesc în sărăcie lucie. Alţi 9.677 se lăfăie în lux

Cu adâncă durere, colegii din Teatrul Național din București se despart astăzi de marele actor și om de teatru Damian Crâșmaru (1931 - 2019). Un actor cu o forță deosebită, cu o prezență impunătoare și cu un talent șlefuit de mari nume ale scenei, precum George Timică și Ion Finteșteanu.

Bună parte din nemulțumirile celor de la Teatrul Național, rostite cu mare perdea, cu mare frică pentru că i s-a dus vestea d-lui Caramitru că este ranchiunos și răzbunător, se referă la acțiunile managerului Caramitru a  cărui principală grijă sunt câștigurile lui și ale familiei sale. Sunt, însă, voci care vorbesc despre multe alte neregularități care se fac la adăpostul legii bunului plac instaurată de directorul  Caramitru și mai ales de dezinteresul față de dramaturgia națională, promovând numai o literatură dramatică  slabă și autori de mâna a doua.Este de notorietate scrisoarea deschisă publicată de dramaturgul C. Turturică ce critică vehement, sever politica repertorială a directorului I. Caramitru

”Domnul Caramitru, pe fiecare spectacol regizat sau în care joacă, ia 10% din încasări. Iar în 2018 din 120 de spectacole jucate la Sala Mare, 66 sunt regizate sau/și jucate de domnul Ion Caramitru, în condițiile în care regizează foarte mult, el fiind – a și spus – în materie de regie mai puțin performant. Facem doar comedii, dar e total dezechilibrat, iar spectacolele importante ale teatrului, care au fost finanțate cu vreo 200.000 de euro pe bucată, se joacă foarte puțin – Regele Lear, Romeo și Julieta, Livada de vișini, No Man’s Land (Mihai Călin la Digi 24…)