joi, 5 martie 2020
Resurcitarea unei glume vechi
Pe multitratul profesor Șerban Calan un emul al celebrului G. Palade l-am
cunoscut prin Iftimo. Stă pe o străduță din cartierul Floreasca și se ocupă după ce a renunțat la activitatea
științifică cu comercializarea vinului din podgoriile proprii redobândite după
evenimentele din Dec 89. - L-a
chemat Palade la el și a refuzat să se ducă, mi-a șoptit Iftimo care a fost de câteva ori la Palade scriind și
o carte despre el. L-am
vizitat des pe prof. Calan schimbând cu
el amintiri, mărturisindu-mi că în tinerețe a cochetat cu actoria, că a
cunoscut mulți oameni de teatru fiind prieten la cataramă cu Tudor Mușatescu și
bineînțales am schimbat anecdote despre
autorul Titanicului Vals. Era tare simpatic dar era cam surd și trebuia
să vorbesc mai tare, chiar să strig. Ne-am amuzat împreună amintindu-ne gluma cu mama
lui Mușatescu pe care o întreba invariabil dacă l-a căutat cunva Anton -
Care Anton întreba mereu bătrâna. -
Care ți-a turnat în fund beton îi răspundea invariabil Mușatescu... Asta de mai multe ori până
într-o zi bătrâna i-a spus: -Te-a
căutat Anton. - Care
Anton, a întrebat-o mirat Mușatescu -
Care ți-a turnat în fund... ciment, i-a răspuns bătrâna. Într- zi prof Calan mi-a telefonat.: -
Alo, aici profesor Calan, a țipat el în
telefon -
Care Calan? Cel ce va turnat în fund catran, l-am întrebat eu, vrând să refac
instantaneu vechea glumă a lui Mușatescu... -
Ha, ha e bună de tot, a zis el! Dar peste o oră mi-a telefonat rugându-mă- să-i repet poanta că a utat-o: Cum ai zis? Calan care mi-a umplut fundul cu...smoală? Parcă
așa mi-ați spus? Fără comentarii....
luni, 2 martie 2020
Cine mai trece pe drum
Al lui Fleţu,
Ai lui Fleaşcă,
A lui Gârlă,
A lui Tiugă,
Al lui Băşină,
Ionete-al lui Făsui,
Al lui Deşca,
Roncioaica,
Coadă a lui Ceapă,
Sandu lui Ciurel,
Tăgărâlă,
Ai lui Mitrofan,
Ai lui Modârlan,
Al băiatului Măriei lui Didu,
Traşcă,
Ai lui Corniţă,
Brânzanii,
Roască,
Ai lui Ghirea,
Ai lui Birău,
Delieştii,
Fata lui Dincă Gâscă,
Ai lui Patentă,
Miţăle,
Petrică şi Cătălina lui Căşănete,
Ai lui Zgoidea,
Nătărău ăl bătrân...
Şi ăştia sunt.
- Ei,... Dar Nătărău parcă murise.
- Atunci nu fu el. Atunci mi se păru.
- Atunci ţi se păru.
Ori pe-ai lui Zăbic îi ziseşi?
Rău e când te lasă vederea.
Atunci cine-o fi fost?
- Acum n-o să fug după el.
- Şi unde se duc toţi?
- Unde să se ducă? Trec pe drum...
Să ştii tu că ăla o fi fost a lui Gâfotă.
Ori de-ai lui Sfoiag.
Ai lui Fleaşcă,
A lui Gârlă,
A lui Tiugă,
Al lui Băşină,
Ionete-al lui Făsui,
Al lui Deşca,
Roncioaica,
Coadă a lui Ceapă,
Sandu lui Ciurel,
Tăgărâlă,
Ai lui Mitrofan,
Ai lui Modârlan,
Al băiatului Măriei lui Didu,
Traşcă,
Ai lui Corniţă,
Brânzanii,
Roască,
Ai lui Ghirea,
Ai lui Birău,
Delieştii,
Fata lui Dincă Gâscă,
Ai lui Patentă,
Miţăle,
Petrică şi Cătălina lui Căşănete,
Ai lui Zgoidea,
Nătărău ăl bătrân...
Şi ăştia sunt.
- Ei,... Dar Nătărău parcă murise.
- Atunci nu fu el. Atunci mi se păru.
- Atunci ţi se păru.
Ori pe-ai lui Zăbic îi ziseşi?
Rău e când te lasă vederea.
Atunci cine-o fi fost?
- Acum n-o să fug după el.
- Şi unde se duc toţi?
- Unde să se ducă? Trec pe drum...
Să ştii tu că ăla o fi fost a lui Gâfotă.
Ori de-ai lui Sfoiag.
poezie celebră de Marin Sorescu din La lilieci, Cartea a doua (1977) 86 de ani dela nașterea lui Marin Sorescu
duminică, 23 februarie 2020
Veșnică Pomenire: Radu
Iftimovici
Despre morți ÎN NICI UN CAZ numai de bine
Radu Iftimovici
De curând a
plecat dintre noi spre alte zări, în plină forță creatoare, Radu Iftimovici, un
neobosit căutător de adevăruri incomode. N-a avut mari funcții, nici multe decorații oficiale, n-a
fost ministru sau subsecretar de stat, n-a condus spitale, iar dispariția lui n-a fost salutată de salve de
tun, dar a lăsat o opera validă, suculentă, valabilă, plină de surprize care să delecteze și să înnobileze gândirea generațiilor
următoare… și
să fie un exemplu de urmat.
Membru al Academiei de Științe Medicale,
profesor universitar acreditat, istoric, om de știință (cercetător virusolog), eseist,
biograf și dramaturg. Piesele sale de teatru au fost jucate la radio și
televiziune, pe scenele teatrelor din capitală și din țară. Titlurile acestor
piese sunt de fapt niște incisive eseuri mascate: Nu ucideţi caii verzi
(1983) ‒ o dezbatere de idei despre adevăr şi morală în lumea medicală; Joc
ciudat după scăpătat (1987); A cincea cameră a inimii (1989);
Poftă bună, canibali; Creşteţi vipere la sân; Curve de lux (1996)
‒ prima piesă anicomunistă, antifesenistă și antiliesciană; Ah ce bine e să faci amor pe ploaie ‒ prima piesă scrisă despre evenimentele
din Decembrie ʼ89: Aventurile
pravoslavnicilor Mitică și Petrică (2018, Mitică fiind de fapt Dimitrie
Cantemir și Petrică, Petru cel Mare).
Visa la realizarea unui spectacol total, cu zece actori, plus
el, care să spună bancuri politice la scenă deschisă.
Radu Iftimovici înainte de toate avea curajul opiniilor
și era un întreprinzător îndrăzneț, care nu se speria de obstacolele
birocratice sau de altă natură, ba chiar le aborda fățiș cu un curaj, uneori de
nebănuit. Îmi amintesc că atunci când a vrut ca piesa Curve de lux să fie montată pe scena unui teatru de stat, și văzând
că de directorii de teatre aveau rețineri, din lașitate și obediență, față de
guvernanții de atunci datorită conținutului ei incendiar, a luat hotărârea să realizeze spectacolul în regim particular,
ceea ce pe vremea aceea, în anii 1995‒1996, părea un gest nebunesc… un fel de
sfidare a bunului simț și al autorităților.
Printre preocupările sale esențiale s-a aflat și aceea de
a cinsti memoria unor celebrii oameni de știință, producând 42 de filme de televiziune, dedicate vieții și
operei acestora. Drept recompensă UNESCO i-a acordat premiul „Kalinga”(1971), destinat
să răsplătească persoanele evidențiate pentru activitatea de popularizare ai
științei. A scris o suculentă și acidă carte de amintiri, intitulată ironic, Veșnica mea pomenire… în care a luat în
răspăr multe din poncifele vremii și pe mulți potentați ai regimului comunist. Dar
opera sa capitală, pentru care a primit premiul Academiei Române, este Istoria Medicinei și a Farmaciei, o lucrare
masivă de 1500 de pagini, care prin bogăția informațiilor nu mai necesită
prezentare.
Ne-am cunoscut în 1995 când m-a abordat
direct pe stradă, punându-mi în mână un text. O piesă de teatru cu un conținut
incendiar, care multora li s-a părut la vremea respectivă indecentă. Citind-o,
mi-am dat seama că nu poate fi realizat un spectacol în niciun teatru existent
și atunci cu acordul lui am pornit împreună la realizarea primului spectacol de
teatru în regim particular stârnind uimirea profesioniștilor, a oamenilor care
o viață întreagă au fost stipendiați din fondurile statului comunist.
A fost fiul unui medic, ofițer al
armatei române, prizonier, care a refuzat categoric să revină ân țară în
rândurile diviziei Tudor Vladimirescu, gest care l-a costat încă trei ani de
detenție în gerul siberian. Radu Iftimovici, în particular, era o fire veselă,
mereu dispus la calambururi și șotii intelectuale, având câteodată o plăcere
nespusă de a șoca cu orice preț... declarându-se ateu convins și neregretând
regimul comunist. Era, printre altele, de o generozitate mascată sub forma unei
severități profesionale. N-a fost om care să apeleze la ajutorul său și să nu-l
ajute, bineînțeles în limita posibilităților sale. Iubea un citat celebru al
lui Blaise Pascal pe care și-l-ar fi dorit ca epitaf: Când mă privesc mă detest, dar când mă compar mă admir, dar... „lucra” neîncetat la unul personal.
Desigur, se pot spune multe despre toate
activitățile profesorului, scriitorului Radu Iftimovici, unele chiar nebănuite,
dar închei cu o binecunoscută glumă care, deși nu-i aparținea, îi
făcea întotdeauna plăcere să o reproducă: Oamenii
de valoare se duc și nici eu nu mă simt prea bine…! A avut dreptate!
Dumnezeu să-i odihnească sufletul neobosit!
15.02.
2020
Candid Stoica
vineri, 14 februarie 2020
joi, 6 februarie 2020
joi, 30 ianuarie 2020
sâmbătă, 25 ianuarie 2020
marți, 14 ianuarie 2020
marți, 26 noiembrie 2019
Abonați-vă la:
Postări (Atom)






