Fraterniteatru

 (Pe 2 August 2016 împlinându - se 104 ani de la nașterea marelui actor român Mircea Șeptilici, public în premieră pe blog o scrisoare pe care mi-a trimis-o de la Montreal cu puțin timp înainte să părăsească această lume în Decembrie 89, ajunsă la mine prin  canale particulare).

                                                    Dragă d-le Stoicule,

                                                                                                                                Îți dau de veste despre mine că sunt bine sănătos ceea ce-ți doresc și d-tale. După cum ai aflat, mai bine zis, după  cum ai putut constata, am  plecat și nu m-am mai întors. Asta ca să nu fiu taxat de șmecherii din București drept… înapoiat. Lăsând gluma deoparte am remușcări în ceace te privește. Îmi pare sincer rău că nu ți-am spus și nu ne-am întâlnit ca să ne luăm la revedere, dar nu-mi-au placut despărțirile. Nu mi-au plăcut niciodată. Mi-au lăsat întodeauna un gust amar…Mă uscau…M-am despărțit de-a lungul vremii de atâția prieteni dragi că nu mai suportam încă una….Știu, mi-au ajuns la ureche, vorbele unora, foarte mulți din cei ce m-au cunoscut, care s-au întrebat de ce am făcut gestul acesta… pentru că obținusem, după părerea lor, tot ce un artist poate visa în țărișoara noastră atât de dragă…Adică aveam o situație materială bună, aveam o cotă pe piață, cum se spune aici, mulțumitoare, o familie reușită, o soție iubitoare și o…mândrețe de fată…de care ar fi mândru orice tată… Dragul meu coleg mai tânăr cu care am petrecut multe clipe minunate, îți cer iertare că nu ți-am vorbit niciodată despre intenția mea. Era un pas foarte  important pentru mine…și ție acum, spre zenit, pot să-ți mărturisesc că am făcut gestul acesta, care mi-a schimbat radical viața pentru că n-am mai putut să mă prefac…Am jurat într-o vreme să nu mă mai intereseze nimic din cei în jur și teatrul să fie viața mea, templul căruia să-i închin  tot ce e mai bun în mine… O viață întreagă am visat să trăiesc în lumea liberă. Deși niciodată nu ți-am vorbit, sunt sigur că ai aflat, nu se poate să nu fi aflat, că am  făcut în anul 1947 o tentativă de a ieși fraudulos din Dacia Felix, scumpa noastră patrie care s-a soldat cu un dezastru și dacă nu m-ar fi ajutat cel de sus și organismul meu, poate astăzi nu a-și mai fi existat…Îți amintești că, pe vremea când eram în țară îmi reproșai deseori că nu scriam despre detenția mea, despre anii petrecuți în pușcărie, despre viața pe care am dus-o la canal…Odată țin minte, deși de multe ori memoria a început să-mi facă figuri, că ți-am spus răspicat că eu, spre deosebire de alți deținuți, la canal am dus-o relativ bine…nu mai vreau să repet ce ți-am spus atunci. Acum regret că nu te-am ascultat. Era însă foarte riscant. Semnasem la ieșire din detenție un angajament că nu voi devoala nimic din tot ce-am petrecut acolo…Știu, mulți din oamenii care și-au petrecut viața în închisori au scris, au descris, există o întreagă literatură despre obsedantul deceniu, cum îl numești d-ta și oamenii din generația d-tale, dar eu știam că regimul comunist din România e foarte capricios. Că ce era ieri valabil nu este azi și invers. Lovituriiile (cum se exprimă un cunoscut personaj din românia) vieții mă învățaseră că e bine să fii prudent, altfel o iei pe…coajă. Eu o luasem. Așa numita literatură de sertar, mai ales jurnalele, de care iar îmi amintesc că am discutat deseori, era și încă mai sunt foarte periculoase, deși regimul se tot laudă că nu mai există cenzură și că a liberalizat viața socială….Dar nu pentru a ne aminti de situații vechi, îți scriu rândurile de față atât de tardive…Sunt sigur că esti curios să afli noutăți despre mine…ce am făcut, cum m-am descurcat și mai ales dacă m-au așteptat aici …câini cu covrigi în coadă…deci află că n-am stat cu mâinile-n sân. Pot spune că am muncit de trei ori mai mult ca acasă…nu mă pot dezbăra de sintagma asta …pentru mine, acasă a rămas, ori cum aș întoarce-o, tot România, desi poate crezi că regret gestul meu…Află că nu-l regret. Dacă un om, un artist nu îndrăznește, după mine înseamnă că n-a trăit ci a…vegetat.

Am pregătit și am organizat trei expoziții care s-au bucurat de succes. Adică  am avut vânzări bune…Aici succes, în ceea ce mă privește, înseamnă numai și numai achiziții…Există, aici la Montreal o mică colonie românească care deși e plecată  de mult timp de acolo, mai are încă nostalgia țărișoarei noastre.                             Aici am întâlnit oameni care te-au cunoscut și care mi-au vorbit ditirambic despre d-ta ca despre un om pe care nu la-și fi cunoscut: fostul tău coleg de școală, actorul care l-a jucat pe Lenin la Teatrul Național, Gicu Popovici-Poenaru, soția lui Adina Atanasiu și surpriză colega ta de la teatrul din Ploiești, frumoasa și calda Marieta Luca care mi-a împuiat capul cu povestiri despre d-ta…(Cred că ți-am scris, mai de mult, toți patru o vedere, care nu știu dacă ți-a ajuns)….și alte persoane pe care nu le-am cunoscut în țară dar care pretind că te cunosc pe d-ta…(cineva care susține că a fost vecină cu tine, sau mama ei a fost vecină cu tine, nu mai rețin. În orice caz o persoană respectabilă îndrăgostită de frumos). Aici în esență viața e frumoasă, e minunată, e extraordinară, dacă ai un cont în bancă și cum eu  am un cont, nu se poate fără un cont, dar în care încă nu se găsește o sumă apreciabilă care să mă pună la adăpost de vicisitudini, nu mă sfiesc să-ți spun că o cam scârțâi…Luându-mă cu vorba, cum se zice am uitat să-ți spun un lucru important: moțul de pe colivă!  Am făcut, am realizat, am produs, cum se zice aici un spectacol cu ”Tache , Ianke și Cadâr” în care eu joc, rolul leului, adică pe Ianke și ține-te bine să nu cazi, Marieta Luca (pe baba Safta). Un spectacol la care am depus multă muncă, multă…iar un cuvânt din românia, abnegație și pe care l-am iubit mult ca pe un copil nereușit…

Dar am întâlnit și oameni, (emigranți români) d-tale pot să-ți mărturisesc, care m-au șicanat, mi-au făcut necazuri acuzându-mă de tot felul de lucruri care de care mai revoltătoare. Unele inimaginabile. Acuzația care m-a revoltat,  cel mai mult a fost că aș fi fost un fel de tovarăș de drum al regimului comunist… Eu? Să te apuce damblaua! Alta, rizibilă de tot, că aș fi venit aici ca să refac rețeaua distrusă după fuga d-lui Pacepa, cu care cum te știu ești la curent. Asta nici nu m-a mai enervat, m-a făcut doar să zâmbesc… Ceea ce e revoltător aici la mii de kilometri de țară este un sentiment pe care îl pierdusem, îl uitasem: Suspiciunea. Fir-ar al dracului de treabă….De ce, cum și în ce fel, de ce acum și nu mai înainte și alte și alte întrebări prostești pe care câteodată ți le pun chiar oameni foarte apropiați.

Cu prietenul nostru comun, Bebe, m-am întâlnit de mai multe ori  și îi sunt recunoscător pentru că mi-a dat niște sfaturi foarte folositoare…și sper să mă mai întâlnesc…dar destul, e dejea foarte târliu, cum spunea fata mea când era mică și de care îmi e dor pentru că din diverse și varii (îmi amintesc că îți plăcea la nebunie cuvântul ăsta) motive nu am văzut-o de mult. Îmi iau la revedere urându-ți să rămîi așa cum te-am cunoscut, un băiat, un om căutător de adevăr nimerit din întâmplare printre artiști…să fii sănătos. Sper să mai găsesc răgazul să pot să-ți mai  scriu câteva rânduri…nu e nevoie să-mi răspunzi, sunt câteva persoane, pe care le bănuești, care mă informează de mai tot ce e interesant în teatru de Comedie, iar cancanurile, știi foarte bine că nu mă interesează…

Cu bine pe lumea asta și mai bine pe cealaltă despre care nu știm mai nimic decât ce inventează persoanele care se ocupă cu asemenea îndeletniciri.

                            Semnez în original Mâșu  și  Mircea  în particular,                                                                

 PS: am uitat să te întreb ce mai face frumosa și enigmatica ta soție Sara. Urează-i multă sănătate și dacă eventual te mai lasă dă-i un sărut din din partea și gândește-te că ești norocos că ți-a ieșit în cale

Dar pisica Mihaela?  Dacă cumva o vezi transmite-i sărutările de mâini însoțite de mulțumiri impetoasei d-nei Pleșa, cea mai bună, cea mai grozavă caseiriță de teatru din România.