Fraterniteatru

 

Vladimir  GĂITAN

A apărut ca o cometă strălucitoare în filmul Reconstituirea, al lui Lucian Pintilie, care i-a deschis instantaneu o minunată carieră în instituțiile artistice și mai puțin artistice, oficiale și mai puțin oficiale. Înzestrat de Cel de Sus cu un fizic plăcut,  cu o alură blândă, pe care vârsta s-a așezat cu greu, și cu un talent incontestabil, a atras ca un magnet multă simpatie, la mai toate nivelurile. A intuit poate ca nimeni altul că vremurile se vor schimba inerent şi şi-a luat unele  măsuri de siguranţă, măsuri ce se puteau lua pe vremea aceia....Rodul stăruințelor lui artistice sunt nenumăratele roluri atât în filme, cât și în teatru, ultimele fiind în două spectacole ale Teatrului de Comedie, care s-au jucat intens, ani de zile, cu sălile pline: ...escu de Tudor Mușatescu și Poker de Adrian Lustig. Dar Vladimir Găitan sau Duțu, cum îi spuneau apropiați, a fost atins la mijlocul vieți de o boală necruțătoare, care până la urmă l-a învins, în ciuda eforturilor sale disperate de a se salva, reușind să-l ia de lângă cea mai mare izbândă a sa, familia care a devenit în ultimă instanţă gloriia lui  incontestabilă!

Dumnezeu să-l odihnească!

Lui Duțu Găitan și tuturor colegilor mei dispăruți     

Acesta a fost sfârșitul, amicilor.

Acesta a fost sfărșitul, unicii mei prieteni,

sfârșitul planurilor noastre,

sfârșitul a tot ceea ce avem de spus,

și al trădărilor noastre,  

sfârșitul adânc.

Nu ne vom mai privi în ochi vreodată,

Acesta este sfârșitul,

dragii mei tovarăși de visuri, de avânturi și de suferință.

Mă doare că m-ați părăsit,

mă doare că ați plecat spre un necunoscut infinit.

Aș vrea să vă eliberez, să vă înviez,

dar nu sunt Crist, cel trimis de Dumnezeu

să ne lumineze, și să ne îmbuneze.         

Știu, nu veți mai veni lângă mine vreodată,

Sfârșitul veseliei noastre nebune

și al plânsului tăcut,

al trădărilor noastre.

Sfârșitul serilor și nopților,

când am încercat să murim pe scenă

cu inima și sufletul în mâini,

și apoi să reînviem,

și să ne bucurăm ca și copiii.

Acesta este... sfârșitul reînvieri noastre.

Și, Doamne, câte planuri au rămas,

în gândurile noastre fără sfârșit,

neîmplinite, doar visate...

Deși a căzut peste voi Cortina,

nu veți muri niciodată în sufletul meu.

Mergeți cu bine!