Fraterniteatru

 

Un regal actoricesc și regizoral

Romanul Dimineță Pierdută de Gabriela Adameșteanu apărut în 1983  premiat de Uniunea Scriitorilor, considerat de critica literară ca o realizare majoră a prozei românești, coagulând ediții succesive, poate, odată cu trecerea timpului,  ar fi trecut oarecum în uitare, ca atâtea alte cărți consemnate doar de istoriile literare, dacă n-ar fi existat spectacolul Teatrului Bulandra din 1986 realizat de marea regizoare Cătălina Buzoianu cu un grup de actori prodigioși care au făcut ca spectacolul respectiv înregistrat apoi de Televiziune să fie cunoscut, prin repetata lui programare, în toate ungherele țări.                                                                                                                      Romanul stufos în sine descrie cu lux de amănunte o lume în plină dezagregare, și poate fi considerat în ultimă instanță drept un roman al familiei care urmărește metodic declinul unor reprezentanți ai marei burghezii române interbelice.                                             Regizoarea, autoarea scenariului de la baza spectacolulul, impresionată de calitatea romanului, depăsind neîncrederea unora că dramatizările viciază opera literară, a reușit să selecteze din mulțimea de episoade al romanului nu numai acele secvențe centrate pe destinele  personajelor principale, ale  Vicăi Delcă (Tamara Buciuceanu) și Ivonei Scarlat (Gina Patrichi), exponente ale unor clanuri și a unor pături sociale diferite,  dar și cele  care  ne  duc inevitabil la ideia că   distrugerea unei anumite clase sociale este inevitabilă construind un spectacol de prolixitate reduntanță  de multe ori emoționantă  Dar în Dimineața Pierdută trecutul este adus constant în prezent, trecând printr-un secol de istorie privată, dezvăluind epoci, regimuri și mai ales tipologii umane.în lungi destăinui și mononologuri.                                                                                     ”Am pierdut timpul cu povești”  declară unul dintre personaje. Adică am pierdut prezentul pe care l-am încărcat cu trecutul, s-ar putea ”traduce” această expresie care în ultimă instanță ar putea fi ideia de bază a spectacolului.                                             Există în mai toate scenele din spectacolul cu Dimineața Pierdută o calitate a adevărului adus la zi greu de egalat, majoritatea actorilor depășindu-și cu mult creațiile anterioare. Gina Patrichi (Ivona), Rodica Tapalagă (Sophi), Irina Petrescu (Margot), Tora Vasilescu (Vica tânără), Lucia Mara (madam Cristide) sunt pur și simplu de nerecunoscut în personajele respective fiecare găsind modalități surprinzătoare de caracterizare a lor. Sunt absolut remarcabile  trecerile psihologice  de la o vârstă la alta ale Rodicăi Tapalagă dovedind încă odată înalta clasă pe care a avut-o, iar Gina Patrichi adaugă încă un personaj, încărcat de dramatism, realizat magistral în fructuasa-i carieră plină de atâte izbânzi scenice. Un tur de forță realizează Tamara Buciuceanu (Vica) pe parcursul celor trei ore și junătate de spectacol realizează cu cunoscuta-i vivacitate, compunând cu mult firesc un personaj complex, de natură balzaciană cum rar se găsește pe scenele românești și cum tot atât de rar se întâlnește în cariera unui actor. Mai apar în siluete bine caracterizate,  Victor Rebengiuc (Mironescu),  I. Besoiu (Niky), V. Uritescu (Delcă), Răzvan Ionescu (Titi Ialomițeanu), Mihai Constantin (Gelu). Sunt antologice scenele când unele personaje își pun pe încălțări ciorapi ca să nu alunece pe ghiață aducându-ne aminte de timpul când spectatorii veneau la teatru ca să scape de frigul de acasă. Decorul lui Mihai Mădescu (și el dispărut prematur) cu mobilă și materiale obținute de la dezmembrări (era epoca marilor demolări) e funcțional marcând sugestiv mai multe locuri de joc, iar costumele Liei Manțoc chiar  autentice, bine păstrate, provenind din garderoba unor doamne de pe vremuri din anturajul Palatului Regal.                    Scăpat surprinzător din furcile caudine ale celebrelor vizionări care au distrus atâtea valorase spectacole,  fără mai periclitări, realizat într-o stare de emulație artistică superioară, spectacolul  a avut premiera într-o iarnă friguroasă obținând instantaneu  un succes de public extraordinar, jucându-se ulterior, în câțiva ani,  89 de reprezentații, fiind apoi oprit inexplicabil după evenimentele din Dec. 89. Transpus ulterior telegenic ireproșabil  de Dan Necșulea, (cu concurul unei excelente echipe de operatori și a regizoarei de montaj Emilia Andreescu) reprezintă evident o victorie de necontestat a valorii teatrului românesc într-o epocă de costrângeri maxime a artei spectacolului și o probă fără tăgadă că oamenii creatori din teatre în ciuda multor lăudători de serviciu au avut întotdeauna o privire lucidă despre realitățile din timpul regimului comunist.  Ce păcat că majoritatea dintre ei, talente inimitabile  ne-au părăsit plecând spre alte zări. Pentru amatorii de teatru spectacolul poate fi vizionatși admirat  online.

21.03.2021.                                                                     Candid Stoica

Apărut în Viața medicală di 26 Martie 2021