O lansare cu... bucluc!
(În loc
de cronică teatrală)
Pentru lansarea cărții mele ‒ Paiațe, Măști, grimase, găști ‒ care a avut loc acum câteva zile la sala nouă a Teatrului
de Comedie ‒ am dat zeci de telefoane și am invitat oameni de teatru,
profesori, cunoștințe, oameni de afaceri, dramaturgi, regizori, actori,
profesori, ziariști, economiști, pensionari, sportivii, rude, oameni fără ocupație... Am dat, ca să zic
așa, peste o sută de telefoane.
Zece prieteni m-au asigurat că vor veni neapărat și să
nu-mi fac nici o problemă. Nu mi-am făcut. Lansarea
a decurs destul de bine, a fost scurtă și la obiect, deși... cei care au vorbit
au amintit mai mult de ei decât de mine, trecând în revistă mai mult
evenimentele vieții lor decât pe cele din carte. Dar cei zece amici ai mei,
care m-au asigurat solemn să n-am nici o grijă că vor veni, n-au au fost, au
lipsit.
Cu alte cuvinte au absentat! Niciunul n-a venit. Absolut
niciunul.
Puțin supărat, intrigat le-am telefonat imediat după ce
s-a terminat lansarea, vrând să aflu motivul
care i-a făcut să nu-și țină promisiunea, pentru că mi s-a părut că
totul e ca un fel de conspirație bine
pusă la punct împotriva mea. Chiar toți zece?!
Dă-o-ncolo de treabă!
Ce am aflat?
La primul telefon, colega ‒ care mă asigurase chiar în dimineța respectivă
că vine ‒ s-a împiedicat pe balcon în așa hal încât s-a julit la nas și
genunchi, curgându-i abundent sânge din nas, nu s-a simțit în stare să vină în
situația în care se afla, adică, așa,
mutilată.
La al doilea telefon, am aflat că altă colegă a alunecat pe scări și și-a
dislocat un șold fiind obligată să se deplaseze prin casă cu un cadru.
La al treilea telefon n-a răspuns mimeni. În
schimb am primit un SMS care mă anunța
că persoana respectivă care promisese că vine era undeva prin Moldova și că nu poate ajunge la timp
din cauză că i s-a defectat mașina și că vor sosi cu trenul a doua zi.
La al patrulea telefon am aflat că persoana respectivă, fostă caseriță a
Teatrului de Comedie, care și ea era nerăbdătoare să aibă cartea, zace
imobilizată în pat în urma unei crize de spondiloză.
La al cincilea telefon, care aparținea propietarului fabricii de pâine
Dâmbovița, am aflat că a avut două decese în familie și... normal, nu a putut
onora invitația.
La al șaselea telefon... n-a răspun
nimeni. În schimb am primt un SMS: „Află că nu pot veni sunt până pe 10
iunie (inclusiv) – adică de Înălțare –
în pelerinaj la mânăstiri”.
La
al șaptelea telefon, persoana respectivă m-a anunțat
că în drum spre lansare i s-a furat buletinul și cardurile și a trebuit să se
ducă la poliție să reclame...
La
al opulea telefon, colega care îmi telefonase chiar
înainte cu o oră de a pleca de acasă să mă asigure că vine, mi-a mărturisit că
soțul ei ‒ care are 90 de ani ‒ a făcut un puseu de tensiune și a fost obligată
să rămână să-l supravecheze.
La al noulea telefon am aflat că persoana respectivă, prieten vechi, un
cetățean israelian, care venise special pentru lansarea cărți mele, e la
spital în urma unui infarct și medici
îi dau doar 6 % șanse de supraviețuire!!!!(ulterior am aflat că a murit).
Al
zecilea telefon pe care mă gândeam să-l dau unui
alt prieten apropiat, care promisese că
vine și la fel... n-a venit, nu l-am mai
dat de frică să nu mai aflu cine știe ce grozăvie. Și mai ales că începusem să
mă cam clatin simțind o ușoară amețeală. Atunci am exclamat cu voce tare:
‒ Doamne, nu acum, nu azi! Mâine, poimâine, dar nu acum!
Dă-mi posibilitatea să mă bucur de apariția cărții mele măcar o zi!
08.09.2021
Candid Stoica
Ps: Asigur cititorii că totul este absolut adevărat, nu
este nimic, dar nimic inventat cum s-ar putea crede.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu