Adio, Ion Caramitru!
Duminică seara eram în sala Teatrului Național la un
spectacol, la al cărui final un actor a anunțat trista, incredibila și
insuportabila veste. A fost un șoc teribil. Nu numai eu, dar întreaga sală a
înmărmurit. Mai toți îl credeam aproape fără vârstă, veșnic tânăr și încărcat
de glorie, străbătând deceniile cu glasul lui melodios. Vestea a părut atât de
incredibilă încât, la un moment dat, am crezut că n-am înțeles bine ce s-a
întâmplat sau că este o glumă proastă, sau o greșeală de exprimare. Numai când
sala, înțelegând bine momentul, s-a ridicat în picioare și a ținut un minut de
reculegere, am înțeles pe deplin că s-a întâmplat, un fapt ireparabil: Caramitru
nu mai există! Sufletul lui a zburat spre alte zări, spre alte stele.
Caramitru a apărut la ani distanță de marii săi înaintași,
care au făurit gloria autentică a teatrului româmesc (Aristide Demetiad, George
Vraca, N. Bălțățeanu...), citez la întâmplare, ca un produs autentic al școlii
românești de teatru, pe care spirtul ideologiei comuniste, caz rar, nu l-a atins, nu l-a devorat cum s-a
întâmplat cu o întreagă generație.
A interpretat cele
mai importante roluri pe care și le-ar fi dorit orice actor de talent. A fost
Romeo, a fost Eminescu, a fost Hamlet, iar la senectute a fost Prospero. Dar ce
n-a fost? A fost chiar revoluționar autentic într-o piesă la care a participat
întreaga țară și într-o vreme a jucat pe „adevăratelea” rolul de al doilea om
în stat... A fost și ministru, și director de teatre, și regizor, dar ce n-a
fost... A purtat versul eminescian în zeci de recitaluri, a adus pe scenă prima
piesă anticomunistă (Comedie Roșie). Dar marile lui realizări sunt
extrateatrale: a înființat Uniter-ul, strângând laolaltă breasla LUMII
TEATRALE, încercând să-i ajute pe cei mai nevoiași și a reabilitat clădirea
Teatrului Național, făcând din ea un edificiu remarcabil de cultură, de fapt,
un imperiu al domeniului teatral pe care l-a păstorit cu înțelepciune, după cum
au fost timpurile, după cum au „bătut vânturile” și, MAI ALES, după
posibilități. Moștenirea lui este încă o „ladă” necunoscută, pe care
generațiile viitoare au datoria de a o aduce la lumină. Pentru toată lumea însă
e vie silueta lui în balconul defunctului Comitete Central strigând: NU MAI
TRAGEȚI! VĂ VORBEȘTE ION CARAMITRU!
Când o națiune a reușit să nască un asemenea exemplar,
înseamnă că are viitor.
Dumnezeu să-i odihnească sufletul.
05. 09. 2021 Candid
Stoica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu