Dostoevski la Teatrul Mic
În pletora de reluări, de dramatizări, de piese clasice cărora li se
schimbă titlul, în sărăcia vizibilă cu ochiul liber a repertoriilor teatrelor,
imbibate cu piese de mâna cincea, care au făcut succes în secolul trecut,
spectacolul cu o veche dramatizare a Frațiilor
Karamazov de la Teatrul Mic, teatru care a devenit printr-un concurs de împrejurări
nefavorabile, extrem de mic, constituie un reviriment cât se poate de fericit…
Gogol,
Cehov, Dostoevski, au făcut întodeauna dealungul timpului casă bună cu actorii și regizorii români. Istoria
teatrului amintește de un spectacol cu frații Karamazov la unul din primele
teatre particulare din timpurile modern, la Teatrul Regina Maria (compania
Bulandra, Manolescu) . Regizoarea Nona Ciobanu, titrată de multe facultăți și universități din
străinătate, mult premiată cu diverse distincții, autoare sau participantă la numeroase workshop-uri
de la Amsterdam și La Valeta la Cambridge a avut îndrăzneala să reia un
vechi proiect Dostoevski realizat în 1981 de Horia Lovinescu și Dan Micu cu o echipă
de excelenți interpreți ai Teatrului Nottara din vremea aceia (din care a făcut
parte Dragoș Pâslaru (Alexei) care ulterior printr-o tulburătoare coincidență
religioasă, s-a călugărit. Spectacolul de atunci ca și cel de acum a
constituit pentru mulți din cei implicați
o piatră de încercare a …potențelor artistice.
H. Lovinescu aflat la vârsta senectuții după ce se plictisise să facă
critica socetății burgheze în Lumina de la Ulmi (o piesă proletcultistă prin
excelență) și Citadela Sfărâmată s-a hotărât să rupă încăodată cu trecutul său încercând
să se reinventeze cu acest scenariu )
Dramatizarea sau mai curând scenariul lui H.
Lovinescu și Dan Micu se constituie de
fapt ca un decupaj uneori
cinematografic, uneori prezentând scene separat decupate (ca aceea cu Marele
Inchizitor), cu un decor care se metamorfozează continuu, lumea
Karamazovilor aratându-se publicului, astăzi,
paradoxală, complexă, lume în care
suferinţa este necesară, asumată, mântuitoare; o lume polifonică, în care
sufletul omenesc e întors pe toate feţele, până la ultima consecinţă”, descriere
pe care Nona Ciobanu încearcă să o redea
ajutată de o trupă de actori (din noile
generații) curajoși și pasionați de textul Dostoevskian și de un décor mai mult
decât ingenios, (Peter Kosir) care pe parcursul desfășurării spectacolului devine
un fel de participant activ la trama dramatizării, combinându-se în nenumărate ipostaze,
devenind când sală de tribunal, când mânăstire,
când bibliotecă, etc.transportând povestea spre spații mai apropiate de noi. Cei patru Karamazovi, care sunt
de fapt cinci sunt întruchipați de Marian
Râlea, (Bătrânul, Feodor), de Cristian Iacob (Ivan), de Radu Zetu (Dimitri ),
de Rareș Florin Stoica (Alexei ) la care se adaugă figura fiului nelegitim, Smerdiacov ( Bogdan
Talașman), care duc o luptă cu textul romanului timp de două ore și jumătate,
în final lăsând publicului o impresie excelentă… Marian Râlea realizează cu mijloace care-i sunt la îndemână figura
odioasă, rapace a bătrânului Feodor, eșuat într-un măscărici, cum singur se
autodefinește, care împreună cu autori
scenariului nu-i redă decât partea cavernoasă a personalității sale, fără nici
o urmă de umanitate. Cristian Iacob creiază un tip de
intelectual auster în luptă cu demonii gândirii, întrebarea care îl
obsedează fiind : „dacă poate fi iubită
o viaţă atât de absurd orânduită? Îl
poţi crede pe cel care a rânduit-o astfel?” …Rareș Florin Stoica vădit persecutat de replici încearcă și de
multe ori reușește să redea un personaj în care naivitatea sufletească, aproape
angelică, aproape neomenească este pe primul plan. Crescut
într-o mânăstire, sub influenţa egumenilor şi mai ales a credinţei în Dumnezeu,
acesta crede neîncetat în mântuirea sufletelor fraţilor şi a tatălui său. Radu
Zetu (Dmitri, la fel de desfrânat si petrecareț, ca și tatăl său ), realizează,
cred, personajul cel mai împlinit, cel mai complect al spectacolului reușind de multe ori cu siguranță o adevărată
creație… Simona
Mihăescu (Gușenka) și Gabriela Iacob
(Katia) se străduiesc cu înfrigurare să
dea aparițiilor lor greutate nu numai
corporalitat , efortul lor fiind fatal opturat de de scenariu. O apariție impresionantă aproape fără replici
realizează Petre Moraru în starețul
Zosima, demonstrând, dacă mai era nevoie că deși în teatru de multe ori primează
replica, cuvântul, și tăcerea poate contribui din plin la efectul dramatic. …
Despre ciudatul, halucinantul personaj al lui Smerdiacov, care ocupă un
mare capitol în roman se pot spune
multe, dar despre prestația lui Bogdan Tălmășan (Smerdiacov) din păcate nu se
poate spune mare lucru, cu toate bunele inteții ale ale actorului,
secvența respectivă nefiind din păcate semnificativă. Mai apar în mici roluri Avram Birău și Ion Lupu
încercând să caracterizeze prin mici atitudini doi vecini, participanți la
celebra discuție din chilia starețului Zosima, iar Oana Albu produce o surprinzătoare apariție în două rolișoare (Rakitin
și Procurorul )
La reușita spectacolului contribuie în mare măsură și Vasili
Șirli care rescrie o muzică care nu se vrea doar ilustrativă, ci devine un
personaj conflictual denumindu-se ca un spațiu sonor adecuat…
Despre costumele marei
creatoare Doina Levințea nu se poate spune decât că sunt…aproximative. Probabil
că așa și-a propus… Multe felicitări pentru numeroasa echipa tehnică care mișcă
în diverse ipostaze decorul cu o precizie de ceasornic elvețian și celor care
au alcătuit caietul program distribuit, atenție, gratis…
În final, scenariul destul de trunchiat al lui Horia Lovinescu și Dan Micu, adnotat pe ici pe colo
de regizoare poate lăsa liberă o întrebare esențială: cum se poate dramatiza corect, benefic un roman
celebru? Dar dincolo de succesul spectacolului, dincolo
de calitățile sau defectele lui, problema mare importantă, primordială care se
pune actualmente, este aceia a soartei Teatrului Mic, acest așezămân cultural
care a făcut dealungul timpului istorie în teatrul românesc, ajuns astăzi
într-un mare impas. Care
va fi soarta lui? V-a
continua să fie un teatru de buzunar cu 70 de locuri sau va fi repus în circulație, redâindu-se în
întregime sala?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu