Fraterniteatru

 

Citiți în ziarul Viața medicală de azi cronica spectacolulul cu              O nouă stea fără nume

O piesă mit. Un text care a generat o legendă. Un autor dispărut în condiţii misterioase. Un text dramatic care are în spate o istorie palpitantă, demnă de un roman poliţist. Un „complot“ al unor oameni de teatru care, înfruntând opreliştile unui regim dictatorial antisemit, au reuşit să aducă pe scenă o creaţie extraordinară. Replici antologice într-un ambalaj de piesă modernă. O adevărată capodoperă! O piesă cu o energie magnetică, generând zeci de spectacole şi mii de reprezentaţii

În anul 1943, în plină dictatură antonesciană, când scriitorii şi artiştii evrei au fost alungaţi prin lege din instituţiile de cultură şi teatre, Mihail Sebastian le-a citit prietenilor săi Mircea Şeptilici şi Nora Piacentini o viitoare piesă. Profesionişti, şi-au dat seama imediat că se află în faţa unei capodopere şi au hotărât să o joace cu orice risc. Dar, pentru că nu puteau aduce pe scenă piesa unui scriitor evreu fără să rişte să fie arestaţi, au pus la cale, împreună cu autorul şi cu regizorul Soare Z. Soare, o mistificare: piesa va aparţine lui Victor Mincu, un scriitor anonim de la Galaţi, o persoană pe care au inventat-o ei.

S-au apucat de treabă și la 1 martie 1944 în sala „Alhambra“ (actualul Teatru de Comedie), au jucat premiera piesei „Steaua fără nume“, scrisă de Victor Mincu din Galaţi. Din distribuţie au făcut parte Radu Beligan, Maria Mohor, Nora Piacentini, Marcel Angelescu, Nineta Gusti, Vasile Brezeanu, Mircea Şeptilici.

Steaua fără nume a fost lansată de o trupă particulară. Acum la 60 de ani de la premieră noul spectacol cu Steaua fără nume,  deși folosește sala și scena mare a Teatrului  Național, e de fapt un spectacol particular o producție a casei de spectacole  Cortina AG.                                                                                                              Spectacolul regizat de Vlad  Zamfirescu în care el întrerpretează rolul principal, e limpede, curat, nu are multe subtilități, folosind actori cu experienă în rolurile principale, care cunosc  dedesupturile  piesei și le pun în valoare cu măestrie. Marin Miroiu a l lui Vlad Zamfirescu nu mai e tînărul profesosor extrem de timid, e doar bine crescut, are educație, studii și e mîndru de profesiunea sa urmărindu-ți cu asiduitate visul său secret: descoperirea unei stele. Nu e patetic, nici prea sentimental, ci doar lucid. O luciditate constenantă.   Diana Roman, celălalt personaj important al melodramei, enigmatica Mona care sosind pe neașteptate bulversează viața bărbaților  dintr-un orășel de provincie are tot ce trebuie personajului: frumuzețe, exotism, mister, și o anumită răceală sofisticată care o oprește să înțeleagă lumea în care nimerit. Poate îi lipsește o anumită moliciune femenină. Poate. Luminița Erga creiază o d-ra Cucu destul de potolită verbal, acidă cât încape în limitele bunului simț, fără exagerări inutile nu e nici șleampătă, nici „ochelaristă, nu e în ultimă instanță  nici cararaghioasă. E doar extrem de rigidă. ne dă o imagine veridică a intelectualuilui de provincie cu toate frustările timpului și locului.   Greul spectacolului, ca să zic așa, e Valentin Teodosiu : masiv sigur pe el e creiază un tip de neuitat: meschu, guraliv e o adevărată cață masculină. N-are nume. E poate prototipul celebrului Mitică. Teodosiu face din el protoptipul unu slujbaș demagogic, devotat  și apărător necondiționat al regulamentelor pentru care gara este patrimoniul lui pe care îl stăpânește cu  severitate birocratică. Are o intuiție pe care o transformă într-o teorie personală: prea multă carte nu e bună. Duce la dezumanizare. Însfârși Grig al lui Andi Vasluianu este copia tipului bogat, superficial pe care îl vedem des în filmele străine și destul de rar prin locurile frecventate de oameni simpli. E un fel de Cătălin Botezatu care nu are în cap decât distracțiile frivole care îl relaxează de la „afacerile ce le învârte când nu toacă bani proveniți din moșteniri. Tânara   are tot ce trebuie unei eleve care vrea să intre în viață: naivitte, timiditate, dar și neștiință.Decorul Mădăline Marinescu e aerat, lasă spați de joc dar fundalui e pentu o mare gară, ceea ce nu e cazul. Fabuloasă mașinăria scenei Teatrului Național.

28. 04.2022.                                                                         Candid Stoica