Fraterniteatru

ACTUALITATEA

unei PIESE DE SERTAR

După 1989 s-a scris și s-a vorbit enorm despre romanul și poezia de sertar, despre teatrul de sertar. Lucrări care nu au putut fi publicate sau jucate, din cauza conținutului lor considerat reacționar, dar în afara  piesei lui Titus Popovici O noapte nefurtunoasă (care lua în răspăr politica culturală a lui Nic. Ceaușescu, text rămas până azi în manuscris) și a poemului lui Radu Gyr, Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane, scris în închisoare, până la ora actuală nu s-a  semnalat niciun asemenea text.                                                                                                                                     Cenaclul de dramaturgie Dragon 2 (Dramaturgi Goniți) găzduit de  Casa de Cultură a sectorului 2 (Calderon) își face o  datorie de onoare, de a prezenta în premieră un asemenea text iconoclast venit din lumea întunecată a comunismului autohton.

Dan Psatta, cercetător științific la Institutul de Neurologie al Academiei Române (născut în 1935), n-a  avut deloc simpatie pentru regimul comunist, dându-și  seama de la început de minciuna pe care s-a constituit. N-a fost membru de partid și mai toată rezerva și antipatia lui față de regimul instalat cu ajutorul tancurilor sovietice s-a canalizat scriind piese care să reflecte realitatea așa cum o vedea el. Ani de zile a scris fără să se gândească la faptul că piesele  ar putea fi jucate. Era conștient de conținutul lor periculos, în răspăr cu mai toată literatura angajată de partid, în contradicție cu așa zisele capodopere ale literaturii dramatice, care preamăreau realitatea socialistă și regimul ceaușist.  Dar după evenimentele din Decembrie ʼ89, nemaiexistând restricții și cenzură și-a tipărit în anul 2008, la o editură particulară (Anamarol), două volume  care conțin cinsprezece piese de teatru. Toate   conținând  adevăruri crude ale  realități societății socialist multilateral dezvoltate, destul de dureroase despre care nu se vorbea  , așa cum le percepea Dan Psatta și foarte mulți dintre noi. Așa cum poate nimeni nu a avut curajul să scrie, pentru că de publicat nici nu putea să fie vorba. Sigur că din când în când, în anumite texte ale unor anumiți autori consacrați, apăreau diverse, așa zise, șopârle dure la adresa regimului ca de exemplu în piesele Nu ucideți cai verzi de  Radu Iftimovici sau Concurs de Frumusețe de Tudor Popescu (spectacol considerat un atac împotriva șefului statului), dar care erau în ultimă instanță ca un strop de apă într-un ocean,  față de enormitatea de maculatură partinică care apărea pe scenele teatrelor din România.                                

Sfânta Ioana corupției, este o piesă, un text dramatic care se petrece în mare parte într-un spital. Dar nu în saloanele cu bolnavi. Personajele sunt medicii spitalului care uneori sunt mai bolnavi decât cei din saloane.   Lectura textului dirijată de subsemnatul a avut norocul de o echipă senzațională de actori care s-au dăruit textului, eliminându-i de multe ori inabilitățile, scoțându-i în evidență subtilitățile și mai ales aducând la iveală critica acerbă a realităților pe care, în ultimă instanță, le-am trăit majoritatea dintre noi, dar mai ales a mentalităților care s-au prelungit până în zilele noastre ajungându-se la catastrofala situație existentă în spitalele de azi, când mor pe capete pacienți din cauza proastei gospodăriri, situație semnalată de foarte multe ori de paginile ziarului Viața Medicală.

Petre  Moraru, Radu  Zetu, Romeo Tudor, Valeriu  Păunescu, Ina Roman, Sonia Neagu, Gabriela Tănase, actori de mare anvergură, cu o bună carieră în spate, au reușit să redea cu adevărat „fauna” celor care atunci când ne îmbolnăvim se străduiesc să ne repună pe picioare, dar care în viața lor particulară fiecare dintre ei au micile lor obiceiuri, micile lor marote și mai ales, nu pot să se dezbare de obiceiul milenar de a lua, ceea ce se numește în mod obișnuit sfânta Șpagă!

George Grigore  și Doina Ghițescu creionează cu vervă două crochiuri de nomenclaturiști, care știu foarte bine să se folosească de situația lor privilegiată, deși, oameni modești, vin și ei înarmați  cu micul plic cu care vor să li se garanteze sănătatea.  Sonia Neagu, o prezență extrem de agreabilă și subsemnatul reușesc un cuplu amuzant, răsplătit cu aplauzele celor prezenți:  el nu  crede că e bolnav și nu vrea să se opereze, fiind convins că soția vrea să-l omoare ca să-i mica avere agonisită din greu, iar soția e convinsă că e bolnav și insistă să fie operat, amândoi fiind înarmați, bineînțeles, cu ceace este înrădăcinat de zeci de ani să ai și să dai atunci când mergi la medic.    Cu un fizic extrem de plăcut, cu o voce caldă, ademenitoare, cu o prezență plină de feminitate, cu o drăgălășenie greu de imitat, în rolul principal al piesei, secretara spitalului, tânăra actriță a Teatrului Țăndărică  Petronela Tănase (Purima)a produs o impresie excelentă printr-un joc inteligent, matur, dozându-și efectele, reușind printr-un tur de forță să redea imaginea unei tinere femei ariviste,  care se luptă să supraviețuiască folosind și ea armele mediului ce o înconjoară. Petronela Tănase (Purima) a interpretatat rolul respectiv cu argumentele și modestia unei mari artiste. Și pentru această interpretare merită, alături de ceilalți, toată admirația.   În final, în discuțiile care au urmat, cunoscutul dramaturg, Dinu Grigorescu, autor a peste cinzeci de piese, directorul revistei de cultură Ciripit de păsărele, care apare lunar, nelipsit de la ședințele cenaclului, a punctat calitățile atât ale piesei, cât și ale autorului printr-o frază lapidară: Dan Psatta în Sfânta Ioana corupției a realizat o serie de portrete excepționale, pentru care merită multe felicitări. El ar trebuit să-și numească piesa: Spitalul bolnav!

25. 04. 2017