Manipulare în filmul cu procurorul Panait...Am numit acest procedeu de manipulare ancoră de real. E folosit cu intenţia de a naşte în mintea spectatorului mediu standard un gând mai mult sau mai puţin subconştient: „Păi, dacă terasa e aia adevărată, atunci tot ce-am văzut în film trebuie să fie adevărat”.
Şi nu e, începând chiar cu scena terasei. Îl vedem pe Emilian Oprea (Panait) zâmbind, cu ochii jucându-i în lacrimi, resemnat-depresiv, deşi discută cu viitoarea lui soţie planuri de viitor. Apoi, ea pleacă la cumpărături şi el vorbeşte la telefon cu o studentă căreia „i-o trăsese” (nu am alt termen care să redea exact ce-a pus regizorul Tudor Giurgiu pe ecran), că ce faci, că te-ai dat la fund, că nu ne mai vedem?, după care aruncă telefonul, despărţindu-se de viaţă, şi se duce la balustrada letală.
Tăietură de montaj cu doi porumbei, simboală tare de tot a sufletului ce urmează să se înalţe la ceruri.
Apoi, imaginea unei perdele gri, altă simboală, giulgiul, cum ar veni.
În sfârşit, procurorul mort, în trening, pe asfalt.
Există şi spectatori care vor fi înţeles că Panduru (Panait) s-o fi sinucis şi pentru că nu se hotăra cu care dintre cele două domnişoare să şi-o pună. În realitate, Cristian Panait s-a aruncat în gol cu martori, mătuşa şi mama lui, care l-au dezbrăcat şi au încercat să-l întindă în pat, văzându-i starea de agitaţie extremă. Panait s-a smuls, a fugit pe terasă în chiloţi şi a sărit sub ochii celor două femei.
Dar, regizorul Giurgiu ţine să-l scoată din viaţă pe Panait inventându-i un ultim gest duplicitar, o înşelare, a ziaristei cu studenta.
Iar asta se înscrie într-o logică schiloadă a filmului, care nu face decât să confirme ce s-a străduit să demonstreze Justiţia română a anului 2002: că procurorul Panait era bolnav mintal.
Nebun post-mortem! se numeşte editorialul pe care l-am scris atunci în Adevărul. Nu exista niciun fel de document medical, internare sau diagnostic, care să menţioneze vreo problemă psihică a procurorului Panait. Dimpotrivă, trecuse testul psihologic pentru admiterea în magistratură.
Toată activitatea lui la Parchetul General fusese competentă, dinamică, cât se poate de coerentă. Însemnările cu pix roşu ale procurorului Panait în legătură anchetarea procurorului Alexandru Lele la Oradea, publicate tot în Adevărul, arătau un meseriaş meticulos, riguros, cât se poate de raţional şi stabil psihic.
Comportamentul lui alterat brusc în ultimele zile şi ore de viaţă nu e al unui nebun, dar al unui om agresat psihic de către cineva, al unei victime a manipulării mentale, făcută cu mijloace profesioniste, de tip inducţie obsesională, şantaj cu ameninţare, condiţionare hipnotică, care nu sunt aiureli gen flacăra violet. O manipulare căreia a încercat să i se opună până în ultima clipă.
Or, ce vedem la dl Giurgiu? Un Panait fost participant la partide de sex în grup regulează câineşte, în calitate de profesor, o studentă (astea sunt adăugirile „creative”, artistice, ale regizorului la realitate, probabil, tot în memoria lui Cristian Panait, menite să facă filmul mai prizabil pentru publicul de mall), pe urmă i se ia dosarul Lele şi e pus el însuşi sub anchetă. Obsedat că e microfonat peste tot şi că îi este ameninţată viaţa de către „serviciile secrete”, având şi două femei pe cap, curajosul şi corectul Panait dă în depresie maniacală şi se sinucide.
Se sinucide fiindcă avea viaţă grea, şi nu putea să lupte cu ea. Ca un fricos absolut, se sinucide ca să nu fie omorât – asta e „logica” jignitoare pe care i-o atribuie dl regizor Giurgiu. Niciun cuvânt, nicio imagine în film despre faptul că adevăratul Panait era foarte credincios, mergea des la biserică şi avea duhovnic – pentru un astfel de om, sinuciderea e un mare păcat.
Colegul lui de breaslă, procurorul Lele, prima ţintă a cercurilor de putere în afacerea de la Oradea, şi el suspendat din funcţie, anchetat şi supus presiunilor de tot felul, s-a judecat cu Parchetul General din 2002 până în 2008, câştigând toate procesele şi fiind repus în funcţie.
Mai mult, insultarea, nicidecum cinstirea, memoriei procurorului Cristian Panait merge până la a i se pune în cârcă infracţiuni grave imaginate de scenarist şi regizor. Folosind un aşa-zis „prieten” din procuratura militară, Panaitul lui Giurgiu „face rost”, în mod cât se poate de ilegal, de stenogramele unor interceptări ale SRI. Deci, nu pe baze profesionale şi legale îşi face el dosarul în cazul Lele, ci scurtcircuitând, încălcând legea. După care, dl Giurgiu îl pune să-i transmită acest dosar, cu respectivele stenograme obţinute ilegal, tocmai anchetatului Lele – comunicarea de date din dosarul în derulare e o faptă de maximă gravitate şi descalificantă pentru un procuror.
De ce toată îmbârligătura asta scenaristică? Pentru că dl Giurgiu mută axa cazului Lele-Panait de pe PSD pe „serviciile secrete”, mai exact, Securitatea eternă.
Ce s-a întâmplat în 2001 şi 2002 la Oradea este un caz de corupţie pesedistă la nivel înalt. În film este prezentat episodul descinderii pentru percheziţie condusă de procurorul Panait în locuinţa lui Lele. E o reconstituire fidelă, cadru cu cadru, a secvenţelor reale, înregistrate pe casetă atunci de televiziunea locală. Cu o mare şi lată excepţie – replica lui Lele către Panait: „Vreau să mă asigur că se procedează corect, pentru că dumneata eşti trimis aici de Năstase!”. Pe asta, dl Giurgiu a sărit-o, „artistic”, „creativ”...
Adrian Năstase este cel care a determinat punerea în libertate a lui Adrian Tărău, fiul prefectului PSD Aurel Tărău, arestat de procurorul Lele pentru implicare într-o reţea de criminalitate transfrontalieră. Liderul PSD şi prim- ministru a influenţat Justiţia, după ce declarase că nu-i plac arestările de vineri seara, astfel încât Lele a fost silit să revoce arestarea lui Adrian Tărău, cel care sponsorizase masiv PSD, cu bani negri, pentru ca tatăl Tărău să fie numit prefect de Bihor.
Îndată ce s-a văzut liber, Adrian Tărău a fugit în America, la Chicago.
Realitatea e mult mai tare şi mai ascuţită decât ficţiunea d-lui Giurgiu. Stresat de faptul că despre filmul d-sale se spunea că dă în Ponta, a cărui posibilă implicare în cazul Panait-Lele s-a tot vehiculat în presă, dl Giurgiu a organizat o proiecţie restrânsă a peliculei înainte de alegerile prezidenţiale din toamnă, în care dl Ponta pleca mare favorit. Şi, da, dl Ponta şi PSD s-au liniştit, nu era nicio problemă.
Ba s-a bucurat acum şi dl Băsescu, care a văzut De ce eu? şi l-a declarat bun. Normal, pentru că realizatorii, începând să filmeze prin aprilie 2014, au constatat că se află în anul „Serviciilor”, inaugurat de dl Băsescu cu prilejul pozării E. Udrea, A. Bica şi A. Topoliceanu şopingind în februarie, la Paris. Drept care, în locul megaafacerii pesediste de corupţie şi imixtiune politică în Justiţie, au băgat interceptări, stenograme, fotografii cu camera ascunsă, totul într-o zeamă de complot sereisto-securist, în stilul clasicelor thrillers occidentale de gen.
Cât priveşte analiza cinematografică a filmului, nu menţionez decât „cântările” folk, pop, pian glamoros de holul hotelului şi ohtaturi de inimă albastră, băgate periodic pentru fezandarea inimaţului spectatorului şi ca o compensaţie pentru că se aude prost ce vorbesc personajele.
Frumoasa melodie „Noi, nu!”, interpretată de Anda Călugăreanu, pe versurile lui Nicolae Labiş, afirmă exact contrariul a ce se arată în film că ar fi făcut procurorul Panait: noi, nu, niciodată, nu vom muri înainte ca trupul să ne moară! Cristian Panait, carevasăzică, face parte dintre cei ce şi-au pierdut „credinţa-n izbândă pe-aceste mereu mişcătoare poteci”, în vreme ce Noi – care Noi? Probabil dl Giurgiu şi echipa filmului de vreme ce d-sa ne-a rugat în mod expres să rămânem aşezaţi, să vedem genericul de final şi să ascultăm melodia – , nu!
Atunci, în 2002, spuneam, într-o emisiune a lui Marius Tucă dedicată cazului Panait, presei şi corupţiei, că n-am să pot răsturna ca gazetar colosul pesedist instalat peste ţară, asta nu stă decât în puterea oamenilor, prin vot, dar că voi face tot ce pot ca să apăr amintirea procurorului Panait.
Ceea ce fac şi acum.
Cristian Tudor Popescu este senior editor al ziarului Gândul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu