Fraterniteatru

        O piesă de rahat și un spectacol de...tot ”rahatul”

                                     

 

Din varii motive am ajuns târziu de tot să vizionez Șefele, spectacolul teatrului Act, preluat de  teatrul Odeon a cărui premieră a avut loc acum, oho, 9 ani!!!!  Citisem însă  pe site-ul teatrului lista impresionantă de premii obținute de cele trei protagoniste ale spectacolului (Dorina Lazăr, Coca Blos, Emilia Dobrin) la festivalirile de la  Baia Mare, Buzău, Galați.  Deasemenea, am fost informat de prezența spectacolului la festivalurile din Alba Iulia,  Arad, Baia Mare, Bacău, București, Buzău, Caracal, Craiova, Focșani Galați, Lugoj, Madrid, Piatra Neamț Plovdiv, Satu Mare, Sibiu, Timișoara, Tulcea, (le-am pus în ordine alfabetică)  și am venit în sală pregătit să asist la un spectacol dacă nu excepțional, cel puțin interesant ca să certifice premiile acordate și difuzarea lui masivă la atâtea festivaluri

Dar conform proverbului că nu trebuie să te duci cu sacul la pomul lăudat...

Mare mi-a fost dezamăgirea că  după o jumătate de oră de la începutul spectacolului în piesa austriacului  Werner Schwab cu tot efortul interpretativ a celor trei actrițe nu se întâmpla mai nimic decât lungi povestiri, amintiri ciudate, relatări precise și exacte despre două personaje care nu apar dar mai ales obsedante și triste litanii despre ...excremente și materii fecale și iar excremente, complectat iar cu ...materiale fecale într-o frenezie demnă de o cauză mai bună...Consternant!                                      După o oră și ceva de când urechile spectatorilor fuseseră bombardate cu descrieri ...ale defecării și credeam  că nu se mai poate întâmpla absolut nimic decât iar discuții despre...excremente și materii fecale două din cele trei bătrâne,  fără a avea vreun motiv cât de cât valabil, o omoară pe a treia.(pe blânda Mariendl ...) Consternant.                  Și așa zisa piesă însfârșit se termină. Și bineînțeles și spectacolul,  amintindu-mi fără să vreau, versurile celebre ale lui Emil Bota: ”...Când căzu cortina / toți se întrebau cine poartă vina / cine a înfăptuit omorul / cu sete / în cinci acte pe îndelete...”                     Am vrut să intitulez cronica respectivă: Materii fecale pe scenă. Dar am fost informat că Werner Schwab a scris o piesă cu titlul respectiv.                                            Am vrut să intitulez  cronica mea Excremente, dar am aflat că Werner Schwab. a scris o piesă cu titlul respectiv.  Nu pot decât să elogiez curajul actorițelor, dar mai ales al  spectatorilor  care au stat cuminți și au ascultat privind ca și mine siderați efortul celor trei actorițe ce  li se oferea contra cost...                                                                  Sunt spectatori și spectatori. Așteptările față de artă, nu neaparat față de teatru, diferă de la o vârstă la alta, de la o condiție socială la alta. Acestea sunt criterii aparent subiective, dar ele pot fi interpretate. Câteva cuvinte despre enigmaticul autor. Austriacul  Werner Schwab a avut o viață scurtă destul de chinuită și o evoluție sinuasă care deși a început cu încercări destul de minore la final după primirea unuia dintre cele mai  prestigioase premii germane a fost  considerat drept geniu...și în final  s-a  sinucis. La numai 36 de ani, alcolic. Consternant!

Lângă mine două tinere îmbujorate  m-au întrebat ce să înțeleagă  ele și colegele lor de generație din ce au văzut și au ascultat. Nu cumva ideia că viața e un...rahat? Dar pentru acest... truism de esență oarecum scatologică merita să vină oare la teatru? Cu ce curaj mai poate începe viața un tânăr după ce vede un asemenea spectacol? Respectivele persoane mi-au mărturisit că mai văzuseră și alte spectacole ale teatrului Odeon ca cel care se intitulează ”Contra Democrației” de Esteve Soler, regizat de Alex. Dabija unde  erau înfățișate aspecte exagerate dure ale vieții, spectatorii fiind pur și simplu torturați de atrocitățile ce se petrec pe scenă. Oare Teatrul Odeon și-a făcut un program în arăta neapărat aspectele  hidoase a vieții? Oare nu există piese cu viziune dacă nu optimistă, cel puțin cumpătată a vieții pe care o trăim și pe care trebuie s-o parcurgem cu destul curaj în ciuda multor greutăți pe care le întâmpină mai fiecare? Oare nu există și piese ale unor autori români pe care să nu le asculți cu stomacul răvășit, ca asta?                                                            Există, oho, cum să nu existe...sunt, sumedenie, dar cei care conduc destinele  teatrului Odeon, ca și pe cele ale majorității teatrelor din țară nu le cunosc. Mai mult, nu vor să știe de ele, le-am răspuns chinuitoarelor întrebri ale celor adolescente.                                                                                            Există, asemenea piese și le aduc la cunoștință și cititorilor revistei ”Viața Medicală” . Există în toată țara cenacluri de dramaturgie unde se citesc piese interesante, care nu sunt bâtuite de asemenea ”calamități lexicale”, cu personaje adevărate, cu acțune bine închegată, unele pline de humor, dar la lectura cărora  nu participă nimeni din cei care ar trebui să ia parte la asemenea manifestări: manageri, secretari literari, regizori.                  - De ce, m-au întrebat tinerele mele interlocutoare de ocazie.                                          - Pentru că...așa vor mușchii lor, ași putea să vă răspund.                                           Dar cauzele sunt mult mai profunde. Una dintre ele ar fi faptul că actualii directori, care acum se numesc managerii   nu dau socoteală nimănui pentru ceace fac și acționează după propriile lor interese,  și al oamenilor din  jurul lor care s-au constituit într-o adevărată mafie, nu  și ale spectatorilor, transformând teatrele în adevărate ghetouri.   Al doilea motiv ar fi faptul că nu-i controlează nimeni. Nu dau socoteală nimănui pentru ceea ce fac. Sunt cu alte cuvinte independenți...   Independenți pe banii cetățenilor!

Consternant, au murmurat interlocutoarele mele                                                  Directorul Teatrului Metropolis, stipendiat de primăria capitalei este atât de ocupat cu afacerile personale (inregistrări radio, filme, Tv, interviuri) nu pentru ceace este plătit de fapt, declarând  (prin secretară) că nu mai are timp de a sta de vorbă, de a intra în contact cu autorii români în viață. Managerul Teatrului Odeon, distinsa actriță Dorina Lazăr a declarat cu lacrimi în ochi că nu poate citi piese de teatru..                              ”Dacă nema putirința ce mai chichirez gâlceava” a zis Anton Pan. Consternant, părea că spun fețele celor două tinere

   Ca să nu se creadă că arunc vorbe în vânt dau o listă de câteva piese interesante citite în cenacluri: ”Nuntă cu Miliar...dar” și ”Foșnetul Banilor” de Dinu Grigorescu, ”Poftă bună canibali” și ”Ah, ce bine e să faci amor pe ploaie” de Radu iftimovici, ”Legea locatarului universale” de Denis Dinulescu, ”Învățăturile lui Zaharia Trahanache către fiul său Zăhărel” și ”Tăiței” de Marilena Dumitrescu, ”Criminalii” de Florin Iordache, ”Bătrânii Diversioniști de C. Turturică, ”Cinci rendez-vous-uri mortale de Liviu Lucaci   ”Alo, alo, alo salvarea” și ”Dosarul Curvelor” ale subsemnatului...                              ...Și lista ar putea continua...spre consternarea multor oameni din teatre

Somn ușor și succes în afacerile voastre domnilor Manageri!