Fraterniteatru

Carmen Galin

De curând a plecat dintre noi o mare artistă care și-a adus aportul său artistic cu maximă generozitate și în teatru și în film arzând ca un filament incandescent. Era născută la Iași, a fost școlită de profesori temeinici, având colegi de promoție (1967) pe Irina Mazanitis, Ilie Gheorghe, Sybilla  Oarcea, Eusebiu Ștefănescu, Mitică Popescu, Cristina Stamate, .a debutat  cu mare succes pe scena  teatrului din Piatra Neamț și și-a continuat  realizările artistice  pe scenele teatrelor   Național din Cluj, Mic și Național din București dovedinnd un talent viguros  cu totul și cu totul deosebit uimind publicul prin performanțele sale, regizorii luptându-se din răsputeri să-i obțină colaborarea.                                                                                                                          De fapt plecase mai demult din atenția publicului, din 1996, în urma unui nefericit încident  cu directorul Teatrului Național, Fănuș Neagu, plecat și el în lumea umbrelor, dându-și demisia și retrăgându-se din viața artistică, refuzând orice colaborare trăind într-un cvasi anonimat, ocupându-se de acțiuni umanitare.                                                                                                                              A avut mai toate  darurirle date de cel de sus dar mai presus de ele vocația de dreptate și absolut. Dar nimeni n-ar fi bănuit că în spatele  unei fericiri personale bătea o inimă  tandră și fragilă. Nimeni n-a crezut  că se poate retrage în culmea succesului artistic și conjugal.                                           Și totuși a făcut-o! Am văzut-o cu ani în urmă, cu o jumate de secol în urmă  în spectacolul lui Andrei  Șerban  de la Piatra Neamț  cu Omul cel bun din Seciuan, am văzut-o și în ultimul ei spectacol  la Teatrul Național cu Steaua fără Nume de Mihail Sebastian în regia lui Alexa Visarion (1994)  admirându-i realizările  și bineînțeles i-am văzut  filmele  ei de mare succes...strălucind la nivelul înalt al distribuțiilor făcând în jurul ei un halo de adevăr artistic.  Carmen Galin era altfel  fără efort  un altfel tulburător de mare cu acea unicitate a creației care redă spectatorului satisfacția deplină.                                                                                                                    A mărturisit că nu a fost de multe ori o persoană agreabilă, dar cine poate fi perfect în lumea ambițiilor nemăsurate și că a chinuit mai mulții regizori cu exigențele ei pe unul dintre ei luându-l chiar de soț. A practicat desenul și pictura, a scris poezii și scenarii de film...Frumoasă, elegantă, inteligentă,  bine proporționată, suplă sveltă și armonioasă, cu un farmec feminin special, veselă și entuziastă, bună și câteodată și rea, sensibilă și capabilă de emoții zguduitoare, capabilă să farmece și să vrăjească pe orișicine așa va rămâme în memoria celor ce au cunoscut-o și au admirat-o. Nu împlinise 74 de ani!