candid Stoica

candid Stoica

sâmbătă, 25 aprilie 2015

Mihai Mălaimare a pierdut definitiv procesul în care a contestat raportul ANI, prin care s-a stabilit că s-a aflat în stare de incompatibilitate între 2008 şi 2013, întrucât a fost atât membru titular al Consiliului Naţional al Audiovizualului, cât şi manager, respectiv director al Teatrului Masca.
Judecătorii instanţei supreme au dat câştig de cauză inspectorilor de intergitate, după ce actorul Mihai Mălaimare a contestat raportul întocmit în cazul său, potrivit mediafax.ro
Mălaimare a contestat raportul mai întâi la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), instanţă care i-a respins acţiunea, în 19 iunie 2013. Decizia magistraţilor de la CAB nu a fost definitivă, motiv pentru care actorul a declarat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
  • În urma analizării dosarului, judecătorii i-au respins, joi, recursul lui Mălaimare.
Mihai Mălaimare a fost în incompatibilitate din decembrie 2008 până în ianuarie 2013, întrucât a fost atât membru titular al Consiliului Naţional al Audiovizualului, cât şi manager, respectiv director al Teatrului Masca din Bucureşti, anunţa, în 7 martie 2013, Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

(din Evenimentul zilei din 25.04.2015):

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu